Greva angajaților CNAS: Se vor sista plățile către spitale și furnizorii de servicii

0
Publicat:

Greva angajaților din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a celor din cadrul Caselor județene de Sănătate escaladează. Aceștia amenință că vor sista plăţile către spitale şi furnizorii de servicii.

Protest in fata CNAS - Foto Facebook

Un comunicat al Blocului Național Sindical (BNS), cel care a organizat protestele salariaților Caselor de Sănătate, anunță că "Începând cu data de 12 noiembrie 2023, angajaţii CNAS, membri ai Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată Blocului Naţional Sindical, aflaţi în protest generalizat la nivel naţional pe perioadă nedeterminată, vor sista plăţile către spitale şi furnizorii de servicii", potrivit Agerpres.

Angajații Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate au protestat, joi, alături de colegii lor din Casa Naţională de Sănătate, în faţa sediului CNAS, iar la protest a fost prezent preşedintele BNS, Dumitru Costin. Acesta a subliniat că vor fi întârzieri foarte mari la plata serviciilor entităţilor contractante cu Casa de Asigurări.

"Vor fi întârzieri foarte mari în plata serviciilor entităţilor contractante cu Casa. Discutăm de spitale publice, private, discutăm de lanţuri de farmacii, discutăm de firme care vor să-şi recupereze banii de concedii medicale pe care le-au plătit. Deci, întregul sistem va fi afectat. În câteva zile, oamenii din spitale, angajaţii din toate spitalele din România, se vor duce la bancomate şi vor vedea că nu le-au fost alimentate cardurile pentru că oamenii ăştia nu mai fac nicio plată până când problema lor nu este rezolvată. Gândiţi-vă că au nişte salarii din 2018, nu a mai crescut cu un leu leafa, muncesc de le sar ochii din cap. 2.500 de angajaţi fac munca pentru 4.000 şi nimeni nu vrea să rezolve această problemă, care nu înseamnă un efort care să dea România peste cap, în niciun caz. Banii sunt în bugetul Casei, nu au nevoie de suplimente. (...) O să rămânem aici. Oamenii continuă protestul în toată ţara până când se găseşte o soluţie", a afirmat Dumitru Costin.

Cei de la BNS spun că au încercat să rezolve problema salariilor prin intermediul unui proiect de lege, care nu a mai fost adus în discuție de Camera Deputaților, unde se află acum. Potrivit liderului BNS, proiectul de lege includea majorări salariale pentru toţi angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate.

"Au mai rămas 2.500 de angajaţi din 4.000. Creşterile salariale sunt diferenţiate, în sensul în care unii pot avea creşteri salariale de 20%, alţii pot avea creşteri salariale de 30%. Este un mecanism care trebuie raportat la politica de salarizare de la nivelul Secretariatului General al Guvernului. Există creşteri diferenţiate per individ. Nu este o chestie generală pentru toată lumea", a explicat Dumitru Costin.

De asemenea, președintele BNS susține că a discutat săptămâna trecută cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect, iar miercuri cu Nicolae Ciucă, președintele PNL.

Cum ne afectează protestele angajaților Caselor de Sănătate

Doar urgențele vor fi rezolvate de angajații Casei de Asigurări, între orele 08.00-09.00 şi 16.00-17.00, pe toată perioada protestului potrivit BNS. Urgențele sunt următoarele: serviciile pentru duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilități. 

"Oamenii pe care îi vedeţi aici, şi poate pe unii dintre ei îi blamaţi, cu toate că sunt plătiţi prost pentru munca complexă şi responsabilităţile pe care le au, au avut grijă să nu aibă de suferit nicio gravidă, să nu aibă de suferit niciun bolnav de cancer, să nu aibă de suferit niciun bolnav care are nevoie de oxigen. Tot ce a însemnat urgenţe au procesat şi le-au rezolvat pentru că nu vor să-şi bată joc de oameni dar, în momentul în care ajungi în această situaţie disperată, ce-ţi rămâne altceva de făcut? Am încercat să găsim o soluţie civilizată, fără scandal, fără conflicte sociale, fără consecinţe în plan social pentru alţii. Ne-au împins într-acolo. N-am primit de şase zile o solicitare de întâlnire, să ni se spună: 'Veniţi să discutăm, asta e soluţia pe care v-o propunem'. Şase zile, plus încă două nelucrătoare în weekend, deci de 8 zile calendaristice nimeni din zona guvernamentală nu dă niciun semn de viaţă", a completat Dumitru Costin.

Angajații cer salarii decente și au scandat joi în fața sediului CNAS : "Vrem salarii şi dreptate Caselor de Sănătate!", "Nu plecăm, nu cedăm!", "Vrem salarii decente!", "Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi!".

Protestele au început acum o săptămână și sunt desfășurate pe o perioadă nedeterminată.

Acestea pot perturba „relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate", potrivit sindicaliștilor.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali