Protestele salariaților CNAS pot arunca sistemul medical în colaps

0
Publicat:

Salariații caselor de asigurări de sănătate protestează pe termen nelimitat pentru că salariile nu le-au fost ajustate din 2018. Reprezentanții pacienților susțin că această grevă poate afecta sistemul medical pe toate palierele existând riscul să intre în colaps. 

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Angajaţii din sistemul asigurărilor de sănătate au început de joi un protest pe perioadă nedeterminată, ei fiind nemulţumiţi de faptul că nu le-au mai crescut salariile din anul 2018, anunță sindicatele. Activitatea de relaţii cu publicul, dar și funcționarea sistemului medical urmează să fie grav perturbate din cauza protestului, mai spune sursa citată.

„Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS), informează că începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată“, se arată într-un comunicat al BNS. BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Sindicaliștii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate susțin că, în final, ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor, proiectul de lege a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare.

„Acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate“, afirmă reprezentanţii organizaţiei sindicale.

Rafila dă vina pe Baciu

În această situație, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a încercat, indirect, să dea vina pe șeful CNAS, Andrei Baciu. „Eu sper să fie un protest în care să existe în primul rând o negociere. Preşedintele CNAS, Andrei Baciu, cred că ar trebui să facă paşi în a asculta doleanţele celor care protestează. Ca să rezolvi o problemă trebuie să existe dialog“. Ministrul a afirmat că CNAS „este o instituţie-cheie“, pentru că decontează medicamentele la farmacii şi finanţează spitalele. „Sper să existe înţelepciune de ambele părţi, să găsească o soluţie, pentru că întreruperea acordării de servicii către asiguraţi, pacienţi este ceva pe care nu cred că putem în vreun fel să-l acceptăm“, a arătat Rafila. Sindicaliștii au reacționat imediat și l-au contrazis. „Domnia sa ne invită să ne așezăm la masa dialogului cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Păi suntem la masa dialogului cu președintele Casei. Am încercat în repetate rânduri și noi, și domnia sa să convingem decidenții politici“, a declarat Dumitru Costin, președinte BNS.

Mai mult, acesta a arătat că de fapt Rafila are partea sa de vină pentru protest. „Avem nevoie de o soluție juridică, soluție care înseamnă un amendament la legea în vigoare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care se află în Parlament din luna iunie. Domnul ministru Rafila, din păcate, și trebuie să o spun deschis, are o parte din vină pentru situația în care ne aflăm. Domnul Rafila s-a gândit să lipească la acest proiect de lege, care are un impact financiar minor în ecuația bugetară a României, deci nu creează dezechilibre, a venit cu o mulțime de amendamente acolo și a aruncat în aer impactul financiar“, a explicat Dumitru Costin.

Se poate ajunge la colaps

Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), a declarat pentru „Adevărul“ că speră ca situația să se rezolve cât mai repede pentru că problemele în sistemul de sănătate pot deveni foarte grave. „Orice sincopă în funcționarea CNAS aduce probleme de derulare a Programelor Naţionale de Sănătate, de exemplu. Vorbim astfel de afectarea bolnavilor oncologici, dar și a celor care suferă de diabet sau talasemie, între altele. Nu pot spune exact după câte zile de grevă a celor de la CNAS vor veni problemele funcționale din sistemul medical, dar cred că după o săptămână spitalele județene vor simți șocul cel puțin pe acele Programe Naţionale de Sănătate. Dacă mișcarea sindicală durează mai mult, șocul va ajunge și la medicii de familie, pentru că CNAS, prin casele județene, le decontează acestora serviciile către pacienți. Sper să se rezolve cât mai repede situația pentru că altfel vom avea probleme mari pe mai toate palierele sistemului medical, se poate ajunge la colaps“, a subliniat Radu Gănescu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite