Video După uciderea unei femei în Teleorman, Poliția declanșează verificări naționale și cere monitorizarea agresorilor. Șeful Poliției lansează un apel către victime
0Şeful Poliţiei Române a anunţat luni, 10 noiembrie, după crima care a șocat o țară întreagă, că a cerut un raport conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman şi a anunțat verificări la nivel naţional cu privire la gestionarea cazurilor de violenţă domestică. Benone Marian Matei face apel către victime să accepte ca agresorului să i se monteze dispozitiv de monitorizare electronică.
Este vorba despre cazul femeii ucise sâmbătă de partener, care reclamase, în septembrie , că individul a răpit-o şi violat-o. Fapta a avut loc în condiţiile în care exista un ordin de protecţie provizoriu emis de Poliţie, exact în ziua în care un al doilea ordin de protecţie, pentru şase luni, era emis de către instanţă.
„În data de 26 septembrie 2025, victima a sesizat comiterea unei infracţiuni respectiv viol, lipsire de libertate şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi au sesizat unitatea de parchet competentă. În cazul în care vor fi identificate nereguli cu privire la respectarea procedurilor de lucru, nu voi ezita să iau măsuri drastice”, precizat chestorul Benone Marian Matei.
„Vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică”
Şeful Poliţiei Române a precizat că a transmis, „cu caracter permanent”, mai multe măsuri.
„A fost emisă o dispoziţie privind modalităţile concrete de intervenţie în aceste cazuri, în concret au fost transmise sarcini cu privire la inventarierea tuturor cazurilor de violenţă domestică, de analizare a acestora şi de luare a măsurilor ce se impun. În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică, măsurile concrete luate pentru toate aceste activităţi, de exemplu protecţia victimelor violenţei domestice”, a mai spus şeful Poliţiei Române.
Chestorul a precizat că victima din Teleorman a refuzat de două ori ca agresorului său să îi fie montat dispozitiv de monitorizare electronică și a făcut un apel către victimele violenţei domestice să accepte ca agresorului să i se monteze astfel de dispozitiv.
Chestorul Eduard Miriţescu, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, a anunţat că la nivelul inspectoratelor de poliţie are loc „un efort instituţional important” cu privire la combaterea violenţei domestice, explicând în ce constau măsurile transmise în teritoriu pentru gestionarea unitară şi eficientă a cazurilor de violenţă domestică.
Potrivit acestuia, se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de implementare a măsurilor de prevenire a violenţei domestice, dar şi evaluarea şi monitorizarea periodică, de către managementul Inspectoratelor a acestor cazuri
Eduard Miriţescu spune că este avută în vedere digitalizarea fluxurilor de date şi activităţilor procedurale derulate de Poliţie în cazurile reclamate care vizează violenţa domestică.
„Termene limitative de verificare a aspectelor sesizate în aceste incidente de violenţă domestică”
Adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române anunţă „termene limitative pentru verificarea aspectelor sesizate şi a măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie”, astfel încât, ofiţerii cu funcţie de conducere din cadrul unităţii de poliţie să poată face, în primele trei zile de la incident,o primă evaluare a modului în care a fost gestionar cazul de violenţă domestică şi să clarifice motivele pentru care victima a refuzat monitorizarea electronică a agresorului.
„S-a luat în calcul să se stabilească termene limitative de verificare a aspectelor sesizate în aceste incidente de violenţă domestică, care în urma primelor verificări nu s-au concretizat prin emiterea unor ordine de protecţie, dar s-a impus prin acest cadru dispoziţional verificarea în primele trei zile de la înregistrarea evenimentului, a modalităţii de gestionare a situaţiei precum şi, ulterior, săptămânal şi lunar. Totodată s-a reglementat într-un mod uniform modalitatea de derulare a activităţilor procedurale în aceste situaţii, inclusiv cu informarea acelor autorităţi sau entităţi cu atribuţii şi competenţe în domeniu. S-a dispus evaluarea şi monitorizarea acestor cazuri zilnic, săptămânal şi lunar la nivelul fiecărui palier de management din cadrul unităţilor de Poliţie”, spune Eduard Miriţescu.
Chestorul admite că, doar prin intermediul acestor reglementări, nu se va elimina integral riscul producerii unor noi evenimente.