Cum vrea Ministerul Educației să crească numărul de studenți. Programul „Primul student din familie”

0
Publicat:

A fost lansat programul „Primul student din familie”. Principalul obiectiv al acestui program este  creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate. 

Programul „Primul student în familie” - Foto Arhivă

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a fost dat startul programului „Primul student din familie”, ce reprezintă „o șansă în plus pentru tineri de a fi susținuți să-și continue studiile la facultate”. 

Astăzi, am găzduit o sesiune de informare adresată tuturor celor ce pot fi eligibili pentru acest proiect. Se poate obține finanțare pentru activități de identificare a elevilor ce riscă să nu promoveze examenul de bacalaureat, pentru consilierea elevilor privind programele de studiu din facultăți sau pentru promovarea ofertei educaționale universitare în școli. Această măsură a fost prevăzută în proiectul „România Educată”, ulterior fiind preluată în legile educației, iar acum o punem în aplicare prin finanțare europeană, pentru a ne asigura că primii studenți din familie vor avea resurse și sprijin să-și continue studiile și să-și construiască un viitor mai bun!”, a scris Ligia Deca, pe Facebook. 

Programul „Primul student din familie” este un apel de proiecte lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în colaborare cu Ministerul Educației, pe 28 martie. Concret, se vizează combaterea abandonului școlar și universitar și are ca obiectiv principal facilitarea accesului la învățământul superior pentru grupurile defavorizate sau subreprezentate. 

Printre măsurile și activitățile finanțate în cadrul acestui program se numără măsuri de tip „punte”, pentru o tranziție ușoară de la liceu la facultate, măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar și măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior pentru studenții cu dizabilități, inclusiv achiziționarea de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care să le faciliteze accesul și integrarea. 

Este nevoie să susținem tinerii din mediul rural să-și continue studiile la universitate, fiindcă este necesar ca acești tineri să beneficieze de creșterea veniturilor și de creșterea calității vieții. „Primul student din familie” înseamnă curaj, dorință, motivație. (... )Fiecare copil din mediul rural care va reuși să finalizeze studii universitare va deveni un exemplu în comunitatea sa și va contribui la dezvoltarea societății, reducându-se, astfel, decalajele socio-economice dintre zonele urbane și cele rurale.”, mai spune Ligia Deca.

Proiectele din cadrul acestui apel de proiecte pot fi depuse prin Sistemul informatic MySMIS2021 până în data de 31.05.2024, iar finanțarea este asigurată din Programul Operațional Educație și Ocupare. 

Tot mai puțini studenți în România 

Numărul studenților din țara noastră continuă să scădă. De exemplu, Ministerul Educației anunța că în acest an universitar aproape 450.000 de studenți încep facultatea la stat și la privat. Totuși, anul trecut, 2022-2023, au fost înscriși 538.000 de studenți, potrivit Institutului Național de Statistică. Aceste cifre evidențiază și faptul că procentajul tinerilor români care finalizau studiile universitare în 2021 era de aproape două ori mai mic (23,3%) decât media Uniunii Europene, care era de 41,2%. 

Mai mult, datele Eurostat din 2022 confirmă că procentul populației cu educație superioară în România este semnificativ sub media UE, poziționându-ne pe ultimul loc în această privință. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată