Bullyingul se învață în familie. Câte victime are România

0
Publicat:

O anchetă realizată de Salvați Copiii România arată că amenințarea cu violența fizică, umilirea, lovirea rămân situații cu care elevii se confruntă frecvent în școlile din România. Psihologii atrag atenția că bullyingul se învață în familie.

Copiii care-i hărțuiesc pe alții învață acest comportament de la părinți Foto: Arhivă

Practic, 82% dintre copii – 4 din 5 – au asistat în calitate de martori la situații de bullying în școala în care învață, 73% în clasa în care învață. Potrivit aceleiași surse, aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullyingului în școli, iar 27% admit că au fost agresori. Ancheta Salvați Copiii România arată că multe din situațiile de hărțuire au loc în pauzele dintre orele de curs. „Bullyingul este un fenomen extrem de periculos, care traumatizează toți actorii implicați: victima, agresorul și martorul tăcut. Situațiile de hărțuire și violență paralizează reacțiile sociale normale și lasă urme asupra sănătății emoționale a copiilor“, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Psiholog: Hărțuirea se învață în familie

La rândul său, psihologul psihoterapeut Keren Rosner atrage atenția că bullyingul se învață în familie: „Copilul aude discuțiile părinților, remarcă atitudinea lor față despre alte persoane. Învață din relațiile din familie. De foarte multe ori, în familie, copilul e șicanat de părinți așa, de distracție. Și el atunci învață că poți să ai niște reacții emoționale negative când cineva face niște remarci despre tine. De foarte multe ori, există între frați astfel de atitudini nerezolvate, tolerate de părinți. Și încet-încet copiii învață să se comporte astfel“.

Mai există și un alt tip de situație, adaugă specialistul. „Copiii sunt tratați de părinți într-un mod nepotrivit și ei trăiesc foarte intens umilințele, batjocura la care sunt supuși și învață că așa poți să-ți manifești puterea, așa poți să domini pe cineva. Pentru că, în fața părinților, copilul n-are cum să reacționeze. Și atunci, învață la rândul lui să găsească o persoană vulnerabilă pe care poate să o trateze așa cum a fost și el tratat la un moment dat“, explică psihoterapeutul deprinderea unora de a-i hărțui pe alții.

Expertul recomandă ca elevilor să li se explice astfel încât să înțeleagă ce este bullyingul: „Să înțeleagă și să facă distincție între joacă și bullying. Pentru că dacă ei sunt șicanați acasă, de părinți, poate că au o anumită particularitate care este evidențiată în glumele părinților – urechile, de exemplu –, ei învață, la rândul lor, cum să facă același lucru altor copii care au și ei anumite particularități: fie sunt mai timizi, fie au ochelari, sunt mai înalți, slabi sau grași. Dacă va ști ce înseamnă bullying, copilul va ști care este limita și nu va fi tratat de părinți în felul acesta. El nu va practica la rândul lui“.

Intervenim, nu stăm spectatori

De asemenea, e foarte important să-i învățăm pe copii, dar și pe adulți să intervină în astfel de situații. „Trebuie să facă echipă cu elevul care este pus în situație umilitoare. Să-l apere. Pentru că, stând ca spectator, întărești comportamentul agresorului“, conchide psihologul psihoterapeut.

Potrivit sursei mai sus citate, un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani