Tragedie la bordul unui avion: un medic vegetarian a murit după ce compania aeriană i-a oferit mâncare cu carne

0
Publicat:

Un cardiolog vegetarian în vârstă de 85 de ani a decedat în timpul unui zbor Qatar Airways după ce i s-a oferit mâncare care nu respecta dieta solicitată, potrivit unei plângeri depuse în instanță în Statele Unite.

Un medic vegetarian a murit după ce o companie aeriană i-a oferit mâncare cu carne FOTO: Istock

Asoka Jayaweera, cardiolog din California de Sud, călătorea de la Los Angeles spre Colombo, Sri Lanka, pe 23 iunie 2023, cu o escală planificată la Doha. Conform acțiunii în justiție, la aproximativ două ore și jumătate după decolare, în timpul servirii mesei, i s-a comunicat că nu mai sunt disponibile porții vegetariene. Echipajul i-ar fi oferit în schimb o masă obișnuită, conținând carne, sugerându-i să „să o dea la o parte”.

În timp ce încerca să mănânce, bărbatul s-a înecat cu un fragment de mâncare, potrivit Independent. Membrii echipajului au intervenit și au solicitat asistență medicală de urgență prin MedAire, un serviciu american care oferă consultanță medicală în timp real pentru incidente la bordul aeronavelor.

Documentele judiciare arată că nivelul de oxigen din sângele pacientului scăzuse la 69%, o valoare periculoasă. Deși avionul survola statul Wisconsin, echipajul ar fi comunicat că nu poate devia de la rută, susținând că se află deasupra Cercului Arctic și urmează să traverseze Oceanul Arctic.

Aterizare și deces

Aeronava a aterizat în cele din urmă la Edinburgh, Regatul Unit, unde pasagerul a fost transportat la spital. Medicii nu au mai putut salva pacientul, iar raportul medical a stabilit că decesul a survenit pe 3 august 2023 din cauza unei pneumonii de aspirație, o infecție apărută atunci când alimentele sau lichidele ajung accidental în plămâni.

Procesul împotriva companiei aeriene

Plângerea a fost depusă inițial pe 31 iulie în instanța din California și ulterior mutată la tribunalul federal din districtul California Centrală. Familia lui Jayaweera acuză compania aeriană de neglijență și moarte din culpă, solicitând despăgubiri care depășesc limita stabilită prin Convenția de la Montreal, tratatul internațional care reglementează răspunderea companiilor aeriene în caz de accidente.

Convenția prevede o limită maximă de aproximativ 175.000 de dolari pentru despăgubiri în caz de deces sau vătămare la bordul aeronavelor comerciale. Familia solicită daune suplimentare, dobânzi și acoperirea costurilor judiciare.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV