SUA aprobă vânzarea de arme în valoare de 825 de milioane de dolari către Ucraina

0
Publicat:

Departamentul de Stat al Statelor Unite a aprobat vânzarea de arme în valoare de 825 de milioane de dolari către Ucraina, a anunțat joi Agenția pentru cooperare în domeniul apărării și securității (DSCA).

SUA aprobă vânzarea de arme către Ucraina FOTO: Arhivă

Pachetul de arme include rachete cu rază extinsă de acțiune și echipamentul conex solicitat de Kiev. Așa cum se întâmplă de obicei în cazul vânzărilor de arme, Congresul SUA a fost informat despre acest contract, a precizat DSCA, potrivit Agerpres.

Sprijin pentru securitatea Ucrainei și stabilitatea regională

Potrivit DSCA, Congresul american a fost informat despre această tranzacţie, aşa cum prevede procedura obişnuită în cazul vânzărilor de arme. „Vânzarea propusă va sprijini obiectivele de securitate naţională şi politică externă ale Statelor Unite prin îmbunătăţirea securităţii unei ţări partenere care este o forţă pentru stabilitatea politică şi progresul economic în Europa”, a transmis agenţia într-o declaraţie.

Asistenţa pentru achiziţia de arme de către Kiev va fi susţinută financiar de SUA, dar și de Danemarca, Olanda şi Norvegia, precizează DSCA.

Context: cel mai grav atac asupra Kievului din ultimele luni

Anunţul vine după ce, miercuri noaptea, Rusia a lansat peste 600 de rachete şi drone asupra Kievului şi altor zone din Ucraina. Atacul a fost cel mai sever bombardament de la începutul lunii iulie, în ciuda eforturilor diplomatice recente de a pune capăt războiului din Ucraina.

Kremlinul a făcut joi primele declarații după atacul masiv asupra Kievului care a ucis cel puțin 23 persoane, inclusiv patru copii. „Forţele armate ruse îşi îndeplinesc misiunea. Acestea continuă să atace ţinte militare şi paramilitare”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „În acelaşi timp, Rusia rămâne interesată de continuarea procesului de negocieri, pentru a-şi atinge obiectivele stabilite prin mijloace politice şi diplomatice”, a adăugat el  

Totodată, Rusia a lovit reprezentanța UE din Kiev și sediul British Council din capitala ucraineană. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă