Video Atac armat asupra unui bar în SUA, de la bordul unui vapor. Trei persoane au murit și alte opt sunt rănite

0
Publicat:

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite într-un atac armat, la Southport, în statul american North Carolina (est), de către un atacator care a deschis focul asupra terasei unui bar aflat la malul mării de la bordul unui vapor.

Atac armat în Carolina de Nord FOTO: X

Un bărbat înarmat, la bordul unui vapor, s-a apropiat de bar şi a deschis focul sâmbătă, potrivit autorităţilor.

Autorităţile din Southport au cerut populaţiei să evite zona, iar o anchetă a fost deschisă, scrie News.

Un suspect a fost arestat

O persoană era interogată de către poliţie, au anunţat autorităţile locale, citate de CNN şi The New York Times (NYT).

Un bărbat a fost arestat de către un echipaj al Pazei de Coastă, au anunţat autorităţile din Oak Island, o localitate care se învecinează cu Southport.

”Acest suspect este deţinut în prezent de către Poliţia din Oak Island şi va fi predat Poliţiei din Southport pentru ca să fie interogat, cu ajutorul Biroului de Anchetă al statului North Carolina”, au anunţat ele într-un comunicat.

Bărbatul corespunde descrierii atacatorului şi a fost văzut în timp ce încărca un vapor, pe o rampă publică în oraş.

”Este important să se noteze că nu există, în prezent, nicio altă ameninţare credibilă cunoscută la adresa publicului. Agenţi şi adjuncţi de la mai multe servicii rămân la faţa locului pentru a asigura o securitate suplomentară în zonă”, dau asigurări forţele de ordine.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare