Rusia monitorizează atent discuţiile despre o posibilă bază militară turcă în Azerbaidjan, a transmis Kremlinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Peskov FOTO EPA-EFE

Moscova monitorizează îndeaproape evoluţiile din jurul unei potenţiale baze militare turce în Azerbaidjan, o mişcare care ar putea obliga Rusia să ia măsuri pentru protejarea propriei securităţi şi a intereselor, a transmis vineri Kremlinul, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Rusia se află în contact strâns cu Turcia, membru NATO, în privinţa stabilizării situaţiei din sudul Caucazului - unde, după ultimul conflict armat şi armistiţiul negociat de Rusia, Azerbaidjanul a obţinut importante câştiguri teritoriale ajutat de dronele turceşti.

Turcia şi Azerbaidjanul au semnat marţi o declaraţie de cooperare în domeniul militar în cadrul unei vizite a preşedintelui Erdogan la Şuşa, teritoriu recâştigat de la armeni anul trecut.

Preşedintele azer Ilham Aliev a spus că declaraţia cuprinde un acord de cooperare în privinţa unor probleme economice, politice, comerciale şi energetice.

„Dar dintre ele, cel mai important este acordul de cooperare în domeniul industriei de apărare şi de  asistenţă militară reciprocă”, a subliniat marţi preşedintele azer în cardul unei conferinţe de presă comune cu omologul său turc Tayyip Erdogan.

Erdogan a fost citat joi de NTV  spunând că nu exclude o bază militară turcă în Azerbaidjan.

„Ar putea fi un proiect aici, o expansiune”, a spus Erdogan.

Întrebat în privinţa unei baze turce în Azerbaidjan, Dmitri Peskov a spus: „Desfăşurarea de infrastructură militară în apropierea graniţelor noastră de către ţările din alianţă  este un motiv de atenţie specială şi un motiv să luăm măsuri pentru a ne proteja securitatea şi interesele”.

Sudul Caucazului, care a făcut parte din URSS, este considerat de Rusia a fi în sfera sa de influenţă.

Rusia are efective de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah după conflictul de anul trecut şi o bază militară în Armenia.

Aflat în vizită în regiune alături de preşedintele azer Ilham Aliev, şeful statului turc a vorbit despre "dominaţia" armeană în regiune, în timp ce Aliev i-a mulţumit "fratelui" său pentru sprijinul în luptă. Erdogan a declarat că Turcia intenţionează să deschidă în curând un consulat la Şuşa, scrie Agerpres.

Azerbaidjanul a preluat controlul asupra oraşului simbolic Şuşa pe 8 noiembrie, după care Armenia a fost de acord rapid cu condiţiile de încetare a focului stabilite de Rusia.

Confictul din Nagorno-Karabah. Premierul Armeniei vrea să-l ofere pe fiul său Azerbaidjanului, în schimbul prizonierilor de război

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare