Cum a ajuns un rus cu stimulator cardiac pe linia frontului din Ucraina: „A fost păcălit să semneze”

0
Publicat:

Un bărbat de 50 de ani din Sankt Petersburg, bolnav de inimă și cu defibrilator cardiac implantat, a fost păcălit să plece într-un alt oraș și forțat să semneze un contract militar. De atunci, familia îl caută disperată prin unități și spitale din regiunile ocupate

Bărbatul cu defibrilator cardiac forțat să semneze un contract militar FOTO: Astra

Anatoli Petrosian, tată a trei copii, lucra ca agent de pază în Sankt Petersburg până pe 29 septembrie 2025. Conform documentelor medicale obținute de ASTRA Press, acesta are un defibrilator cardioverter implantat (ICD) din cauza hipertensiunii severe, bolilor cardiace structurale și aritmiei persistente. În trecut, i-a fost montat și un stent coronarian.

În aceeași zi, el și-a anunțat familia că pleacă într-o delegație de o săptămână. Când s-a întors, a spus că fusese la Riazan pentru o comisie medicală, unde fusese declarat inapt pentru serviciul militar, scrie publicația independentă ASTRA Press.

Ulterior, bărbatul a fost amenințat telefonic și obligat să se prezinte la un centru de recrutare din Nijni Novgorod. Acolo a fost forțat să semneze un contract militar.

A semnat contractul în Nijni Novgorod și a fost imediat trimis într-o unitate de instruire din regiunea Voronej. Chipurile făceau antrenamente, dar de fapt nu era niciun fel de pregătire”, a declarat fiica sa, Diana, pentru ASTRA. 

Ținut ascuns în Pogonovo și trimis pe o rută spre front

Familia l-a căutat pe Anatoli la poligonul Pogonovo din Voronej, unde acesta fusese „ascuns”. Diana nu a fost lăsată să-și vadă tatăl, iar avocatului nu i s-au oferit informații.

Potrivit informațiilor obținute de avocat, bărbatul fusese deja trimis la luptă. Pogonovo este folosit încă din 2023 pentru a ascunde soldații mobilizați forțat de familii și avocați. În cazuri similare documentate de ASTRA, recruții erau trimiși pe ruta Rasipnoie – Kursk – Voronej – Rostov – așa-numita Republică Populară Donețk, unde ajungeau într-o brigadă de asalt.

Diana și mama sa l-au căutat prin spitale și unități militare din Donețk și Luhansk, fără rezultat.

Rănit la picior, dar împins din nou în prima linie

Pe 27 octombrie, Anatoli a reușit să-și contacteze soția, Iulia, și i-a spus că „a fost păcălit să semneze contractul”. Două zile mai târziu, familia a aflat că fusese rănit la picior, același picior operat cu un an în urmă, dar fusese trimis înapoi pe front.

„Am depus plângeri la Procuratură, întrebând cum a putut fi trimis la război un om cu stimulator cardiac. Toată lumea e șocată și spune că nu știe”, a povestit Diana.

Recrutarea pe bani: cât câștigă cei care aduc oameni la armată

Rusia a instituit un program oficial de recompensare a cetățenilor care recrutează soldați contractuali. Plățile sunt valabile în 21 de regiuni, iar în alte 10 – doar în anumite districte.

Sumele variază considerabil. În Iaroslavl, cei care „aduc un voluntar la comisariatul militar” primesc inițial 30.000 de ruble (310 euro), apoi 100.000 de ruble (1.050 euro). În Ulianovsk, recompensa ajunge la 150.000 de ruble (1.570 euro). În unele cazuri, plata poate urca la 350.000 de ruble (3.670 euro), în funcție de „statutul” persoanei recrutate. În acest sistem sunt implicate inclusiv dame de companie, potrivit sursei citate.

„Nu mă voi mișca de pe linia frontului până nu ni-l veți preda”

În tot acest timp, familia încearcă să-l găsească pe Anatoli, a cărui stare de sănătate este necunoscută. Dispozitivul ICD implantat în corpul său îi monitorizează ritmul cardiac și poate administra șocuri electrice atunci când apare o aritmie severă, o procedură dureroasă, descrisă de pacienți ca o lovitură puternică în piept.

Diana a transmis un apel disperat, într-un mesaj video filmat pe 26 octombrie: „Vă rog insistent să-mi returnați tatăl familiei. Suntem o familie cu mulți copii, îl voi lua în orice stare și nu mă voi mișca de pe linia frontului până nu ni-l veți preda”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat