Cine este Alina Kabaeva, gimnasta care ar fi avut o legătură romantică cu Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Kabaeva şi Vladimir Putin

Campioana olimpică de gimnastică acrobatică, Alina Kabaeva, despre care se spune că ar fi avut o legătură romantică cu preşedintele Putin, a adus aurul Rusiei în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena.  Ea a fost inclusă pe lista celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene.

Alina Kabaeva s-a născut în 1983 şi a început să practice gimnastică de la vârsta de 4 ani. Antrenoarea ei, Irina Viner, a declarat: „Nu mi-a venit să cred ochilor, când am văzut-o prima dată. Fata are combinaţia rară a două calităţi cruciale în gimnastica ritmică - flexibilitatea şi agilitatea".

Sportiva şi-a făcut debutul internaţional în anul 1996 şi a câştigat la Campionatele Europene din anul 1998. 

Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Sidney, anul 2000, dar a greşit la proba cu cercul, lăsându-l să se rostogolească pe podea şi a reuşit să obţină doar bronzul.

Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Atena, sportiva a făcut mândră Rusia prin câştigarea aurului.

Alina Kabaeva a câştigat 18 medalii la Campionatul Mondial şi 25 medalii la Campionatul European, pe lângă premiile ei olimpice. La fel ca alţi sportivi ruşi, ea nu a scăpat de pata dopajului. Şi-a pierdut medaliile la un eveniment din 2001, după ce a fost testată pozitiv pentru o substanţă interzisă, scrie BBC.

Foto EPA EFE

Activitatea ei în politică

Fosta gimnastă a intrat în politică având un loc în camera inferioară a parlamentului rus în perioada 2007-2014 fiind membră a partidului Rusia Unită.

În 2014, ea a ajuns preşedinte al National Media Group, care deţine cote mari în aproape toate instituţiile mass-media de stat majore din Rusia. În timpul războiului din Ucraina, astfel de canale mass-media au difuzat mesaje pro-Putin şi au acuzat ucrainenii că îţi bombardează propriile locuinţe.

Din poziţiile înalte pe care le-a avut Alina Kabaeva, aceasta ajungea să câştige pe an aproximativ 11,3 milioane de euro.

Presupusa relaţie amoroasă cu Vladimir Putin

Nu se ştie când sportiva s-a întâlnit prima dată cu Vladimir Putin, însă există o forografie cu cei doi din anul 2001 când preşedintele i-a acordat Alinei Ordinul Prieteniei.

În 2008, ziarul Moskovsky Korrespondent a relatat că Putin plănuia să divorţeze de soţia sa Lyudmila şi să se căsătorească cu Kabaeva. Ambii au respins povestea, iar publicaţia s-a închis la scurt timp.

În momentul în care preşedintele rus nega că a avut o relaţie cu Kabaeva, ea trecea de la o carieră sportivă de succes la una în politică.

Un ziar elveţian a scris că în anul 2015 fosta sportivă a născut un băiat la o clinică de lângă Lacul Lugano şi un alt băiat în acelaşi loc în 2019. În schimb, publicaţiile The Sunday Times şi Wall Street Journal au relatat că a avut gemeni în 2019 şi că sunt copiii lui Vladimir Putin.

Totuşi, Kremlinul a negat astfel de rapoarte, spunând că informaţiile sunt false.

De la apariţia zvonurilor referitoare la relaţia dintre ei, Alina Kabaeva a fost sub lumina reflectaorelor, ajungând şi pe o copertă a Vogue 2011.

De când a început războiul din Ucraina, au existat apeluri ca ea să se confrunte cu sancţiuni.

Wall Street Journal a sugerat că SUA sunt reticente în a o sancţiona pe Alina Kabaeva, de teamă că ar putea fi considerată „o lovitură atât de personală” pentru domnul Putin, încât ar putea escalada tensiunile.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid