Vladimir Cebotari: Porţiunile de drum care s-au deteriorat din cauza vremii vor fi reparate de constructori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectoarele de drum care s-au deteriorat pe parcursul iernii din cele construite în cadrul programul „Drumuri bune”, desfăşurat de autorităţi pe parcursul anului trecut, vor fi reparate de companiile care s-au ocupat de construcţia lor. Declaraţia aparţine vicepreşedintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari. Potrivit lui, acest lucru va fi în interesul al înseşi companiilor, dacă vor dori să nu intre în „lista neagră”, transmite IPN.

Potrivit lui, pe unele sectoare, după precipitaţiile care au căzut iarna aceasta, s-au deteriorat puţin drumurile pentru că lucrările de reparaţie au continuat şi în perioada rece. Însă, democratul spune că de această problemă se vor ocupa tot companiile care le-au construit.

„Sunt mai mult decât sigur că această companie contractantă însăşi este interesată să repare acele secţiuni de drum pentru că anul curent noi intenţionăm să construim încă 2.600 şi contractantul nu vrea să ajungă în „lista neagră””, a declarat vicepreşedintele PDM.

Despre discuţiile aprinse în societate legate de majorarea salariilor, Vladimir Cebotari spune că una dintre cauzele reducerii salariilor, în unele cazuri, ţine de faptul că autorităţi publice locale au anulat adaosurile pe care le ofereau până acum.

„A doua cauză – se boicotează. Există instituţii în care şefii acestora simpatizează anumite partide. În unele cazuri a fost întârziat salariul cu câteva zile din cauză că n-ar exista resurse”, a menţionat vicepreşedintele PDM.

Vladimir Cebotari spune că în alte cazuri au fost admise greşeli de către contabili, iar unele categorii de salariaţi pur şi simplu nu au fost beneficiarii acestui proiect.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Britney Spears trece prin clipe de neimaginat, după dezvăluirile lui Kevin Federline. Artista și-a șters contul de Instagram. Imagini cu Britney plină de vânătăi și bandajată
Gelozia l-a costat relația! Bursucu, despre despărțirea de soția sa, Andreea: „Nu e de glumă”. Cum a convins-o să-i mai dea o șansă
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Gata, este oficial! Jennifer Aniston recunoaște public că are o relație amoroasă cu Jim Curtis
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Cea mai înfricoșătoare pădure din lume se află în Transilvania și a devenit subiect în presa internațională: „Mulți au intrat aici și nu au mai ieșit”