Vadim Krasnoselskii: Dacă la Chişinău va avea loc un referendum privind Unirea cu România, Tiraspolul va respecta alegerea poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, afirmă că Transnistria va respecta decizia cetăţenilor dintre Prut şi Nistru în cazul desfăşurării unui referendum pe tema Unirii Republicii Moldova cu România. Pe de altă parte, preşedintele nerecunoscut susţine că acest fapt încă o dată va demonstra că Chişinăul şi Tiraspolul au drumuri diferite.

Vadim Krasnoselskii a menţionat, într-un interviu pentru publicaţia rusă „Izvestia”, că Transnistria nu are de gând să negocieze cu Republica Moldova o eventuală reintegrare a ţării, dar se va concentra pe chestiuni ce ţin de recunoaşterea internaţională a malului stâng al Nistrului.

Potrivit acestuia, problemele privind reglementarea politică a conflictului transnistrean nu pot fi soluţionate din cauza acţiunilor neconsecvente ale Chişinăului, aducând în acest sens exemplul încercării unui grup de deputaţi moldoveni de a introduce în Constituţie limba română ca limbă de stat în Republica Moldova.

„Oficial în Transnistria funcţionează trei limbi: rusa, moldoveneasca şi ucraineana. Mai mult ca atât, limba moldovenească şi-a păstrat grafia chirilică, în timp ce pe partea cealaltă a Nistrului, grafia a trecut demult la cea latină. Pentru transnistreni problemele legate de limbă sunt foarte sensibile. De aceea, orice tentativă a Chişinăului de a introduce în Constituţe limba română provoacă neplăcere”, a declarat Krasnoselskii.

Liderul de la Tiraspol a spus că nu e corect şi că e lispit de perspectivă faptul că Chişinăul insistă pe modificarea limbii în Constituţie.

„Asta este alegerea lor, dar astfel de lucruri îndepărtează soluţionarea problemei transnistrene. Reise că la ei e limba română, iar la noi moldovenească. Ei singuri demonstrează că noi suntem diferiţi”, a precizat Krasnoselskii.

El a mai adăugat: „Dacă în Moldova va avea lor un referendum de recunoaştere a limbii române ca limbă de stat sau de Unire cu România, Transnistria va respecta decizia poporului, dar asta o dată în plus confirmă că Chişinăul şi Tiraspolul au drumuri diferite”.

Curtea Constituţională s-a pronunţat marţi, 31 octombrie, asupra solicitării unui grup de deputaţi, dând aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea articolului 13 din Constituţie, prin care sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”.

Igor Dodon a criticat decizia Curţii Constituţionale de marţi, 31 octombrie. Preşedintele afirmă în Constituţia ţării, în datele recensămîntului populaţiei, dar şi în arhivele medievale este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc.

De asemenea, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă că se va împotrivi tentativei de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Constituţia ţării.

Şi vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, a comentat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău. Oficialul rus afirmă că decizia respectivă nu ar trebui să ne uimească, deoarece judecătorii Curţii deţin paşapoarte româneşti.

„De ce să ne mire? Din şase membri ai Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cinci sunt români, conform paşaportului”, a menţionat Dmitrii Rogozin pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele