UPDATE Ziua unirii în politica de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chişinău: Mihai Ghimpu la vot

Consiliile republicane ale Partidului Liberal şi Mişcării "Acţiunea Europeană" au decis fuziunea celor două formaţiuni. În acelaşi timp, Alianţa "Moldova Noastră", întrunită în Consiliul partidului, a votat fuziunea cu Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat.

ORA 14.29 Consiliul AMN a decis fuziunea cu PLDM, decizia finală urmează s-o ia Congresul partidului. Pentru fuziunea au votat 74 din 114 membri ai formaţiunii.

"Luna martie a fost și va rămâne una istorică. În această lună au loc unirile", a declarat preşedintele PL Mihai Ghimpu. Mişcarea "Acţiunea Europeană" îşi încetează existenţa iar liderii ei, Veaceslav Untilă şi Anatol Petrencu, au devenit vicepreşedinţii Partidului Liberal.

Acordul de fuzionare dintre PL şi MAE a fost semnat săptămâna trecută, după mai bine de o lună de negocieri.

Alianţa "Moldova Noastră" se află în şedinţă, urmând să decidă dacă la alegerile generale locale din luna iunie va participa de sine stătător sau fuzioneană cu PLDM. Câţiva membri AMN au declarat pentru portalul Stirea Zilei că formaţiunea va fuziona.

Victor Roşca, secretarul general al PLDM, a declarat pentru "Adevărul" că "s-au purtat discuţii despre fuziune" dar că decizia finală aparţine congreselor celor două partide. "Urma să avem discuţii pe interior. Dacă Consiliul AMN va decide că vrea să fuzioneze cu PLDM, asta încă nu înseamnă nimic. Trebuie ca şi noi, la Congresul nostru, să avem aceeaşi discuţie", a spus Roşca.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
„Pregătirea apărării pe linii e esențială”. Retragerea americană, un pericol pentru România? Soluțiile generalului care ne-a reprezentat la Bruxelles