Trupurile a doi copii, găsite fără viaţă într-un rezervor de apă, la Sângerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupurile neînsufleţite a unui băiat în vârstă de 13 ani şi a unei fetiţe de 7 ani au fost scoase de angajaţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) dintr-un rezervor de apă al unei staţii de epurare din localitatea Alexandreni, raionul Sângerei.

Potrivit unui comunicat al IGSU, pe 17 august, salvatorii din cadrul postului de salvatori şi pompieri Biruinţa au fost alertaţi să intervină la extragerea cadavrelor a doi minori depistaţi într-un rezervor de apă aflat într-o staţie de epurare nefuncţională.

Conform informaţiilor preliminare, copiii au căzut în rezervor la o adâncime de 5 metri, cadavrele fiind depistate de localnici, care au alertat serviciile abilitate.

Recuperarea corpurilor neînsufleţite a fost efectuată de salvatori la scurt timp. Primele investigaţii arată că minorii nu au fost supravegheaţi de maturi. Circumstanţele cazului urmează a fi elucidate de organele de drept.

IGSU al MAI atenţionează persoanele care au în grijă minori să-i monitorizeze strict şi să nu le permită deplasarea şi jocul în locuiri nesigure, în special în preajma bazinelor acvatice, pe teritoriul unor şantiere, construcţii sau staţii industriale nefuncţionale, întrucât aflarea acestora în astfel zone reprezintă un risc iminent pentru viaţa şi sănătatea copiilor.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate