Tenismenii de nota zece de la Dubăsari. Vezi care jucători domină în ultimele campionate naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discipolii antrenorului Valeriu Grosu au monopolizat tenisul de masă feminin, iar acum obţin performanţe şi în probele masculine. Sportivii din Dubăsari au câştigat nouă locuri premiante la ultimul campionat naţional, desfăşurat în weekend.

Niciun jucător de tenis de masă din Chişinău nu a reuşit să urce pe podiumul campionatului de seniori al Republicii Moldova, prima acţiune din programul federaţiei de specialitate din acest an. După cum ne-au obişnuit în ultimii ani, antrenorii şcolii sportive specializate de tenis din Dubăsari s-au pregătit minuţios pentru acest turneu, elevii lor cucerind majoritatea titlurilor de campioni.

Cea mai puternică jucătoare din ţară, Olga Blizneţ s-a abonat la titluri de campioană urcând de trei ori pe prima treaptă a podiumului de premiere.

Ea a câştigat primul trofeu în turneul individual, parcurgându-l fără nicio înfrângere, după care a jucat la fel de bine în proba de dublu feminin, jucând cu Alina Sandu, şi ea din Dubăsari. De remarcat că toţi finaliştii acestei probe au fost de la Dubăsari, deoarece şi vicecampioanele Anastasia Borovschi - Olga Mirovschi, care au pierdut cu 1-3 în meciul decisiv, sunt de la şcoala specializată din acest oraş. Al treilea titlu de campioană Olga Blizneţ l-a câştigat împreună cu Veniamin Dubrovin din Bălţi, învingând în finala de mixt perechea Vladislav Sorbalo (Tiraspol) - Gabriela Drăgănel (Călăraşi). „Mă bucură faptul că nu doar lidera noastră Olga Blizneţ a urcat pe podiumul de premiere. Medaliile obţinute de elevii şcolii noastre confirmă faptul că la Dubăsari se produce schimb calitativ de generaţii", a declarat directorul Şcolii Sportive de la Dubăsari, antrenorul emerit Valeriu Grosu.

SCHIMB DE GENERAŢII LA ŞCOALA NISTREANĂ

La proba de individual feminin locul trei a fost cucerit de jucătoarea Aliona Ni din Capitală. Şi pe podiumul de premiere la simplu masculin a fost prezent un dubăsărean.

Favoritul principal Vladislav Sorbalo (Tiraspol) a devenit campion, devansându-l în finală pe elevul antrenorilor de la Dubăsari Denis Ţărnă. Bronzul a intrat în posesia altui reprezentant al familiei Ni din Chişinău, Igor.

Totuşi, Denis Ţărnă nu a revenit fără aur acasă. El a învins la dublu masculin, în pereche cu Ion Danilov, care la fel originar din Dubăsari. La finalul competiţiei, în premieră, Denis Ţărnă (Dubăsari ) şi Gabriela Drăgănel (Călăraşi) au fost incluşi în lotul naţional de seniori.

Mai mulţi băieţi la şcoala de tenis

Zeci de copii frecventează anul împrejur antrenamentele de la şcoala de tenis de masă din Dubăsari. Până în prezent pepiniera din acest oraş „livra" talente pentru sportul feminin, iar de ceva timp şi băieţii se manifestă plenar la turnee naţionale. Majoritatea tenismenilor din Dubăsari sunt de vârsta cadeţilor şi au tot viitorul în faţă. La ora actuală, la centrul sportiv de acolo se antrenează 257 de sportivi, pregătiţi de către 15 antrenori. Potrivit directorului şcolii, Valeriu Grosu, jucători de tenis sunt pregătiţi şi la filialele din Ustia, Cocieri, Doroţcaia şi alte sate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare