Pavel Grigorciuc, trimis pe banca acuzaţilor după ce l-ar fi lovit în faţă pe deputatul Sergiu Sîrbu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavel Grigorciuc riscă amendă sau până la cinci ani de închisoare pentru huliganism, săvârşit în stare de recidivă. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire în judecată, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, pe 21 martie 2019, aflându-se în Grădina publică „Ştefan cel Mare” din Capitală, inculpatul l-a agresat verbal pe parlamentarul Sergiu Sârbu. Ulterior, l-a apucat de haină şi i-a aplicat o lovitură cu mâna în regiunea feţei, continuând să-l insulte. Incidentul a avut loc în prezenţa colegilor deputatului, dar şi altor persoane care se aflau în locul public. Procurorii mai menţionează că în urma acţiunilor ilegale ale agresorului, parlamentarul a fost internat în spital cu vătămări corporale uşoare.

Inculpatul, în vârstă de 29 de ani, a ajuns în atenţia organelor de drept încă acum cinci ani. În primăvara anului 2015, acesta a fost condamnat la amendă după ce a bătut şi insultat un cetăţean german într-un local din capitală, deteriorând şi mai multe bunuri. Până în prezent, acesta se eschivează de la achitarea amenzii penale.

O altă condamnare a fost  pentru dezordinile în masă şi violenţele la sediul Procuraturii Generale din septembrie 2016. Atunci, tânărul, împreună cu alte şase persoane, au compărut pe banca acuzaţilor pentru organizarea, conducerea şi participarea activă la săvârşirea acţiunilor ilegale, au chemat la nesupunere violentă activă la cerinţele legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi au aplicat violenţa.

Pentru aceste acţiuni, Pavel Grigorciuc a fost condamnat la trei ani şi şase luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de patru ani. De asemenea, din anul 2014 şi până în prezent acesta şi-a completat şi cazierul contravenţional cu patru contravenţii pentru o serie de acţiuni huliganice, ultragieri şi alte acţiuni violente, pentru care a fost pedepsit de către instanţele naţionale cu amenzi, la fel neachitate până în prezent.

Deputatul PDM Sergiu Sîrbu a ajuns la spital în după-amiaza zilei de joi, 21 martie, după ce ar fi fost bătut de activistul Pavel Grigorciuc, care neagă acuzaţiile şi susţine că, de fapt, doar l-a lovit pe democrat cu palma peste faţă, după ce acesta l-ar fi insultat în public.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete