Partenerii străini investesc tot mai mult în sistemul de sănătate al Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţiile internaţionale au investit peste 30,6 milioane de dolari în sistemul de sănătate din Moldova în 2016. Suma este în creştere cu 20% faţă de 2015. Cei mai mulţi bani, 66%, au fost oferiţi pentru prevenirea şi tratamentul bolilor netransmisibile. 22% este suma alocată pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate pacienţilor cu boli transmisibile.

În domeniul sănătăţii reproductive, a mamei şi copilului au fost distribuite 16% din investiţiile partenerilor externi, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, unul din proiectele care a început să fie implementat anul trecut este „Reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Acesta a fost lansat în raioanele Ungheni, Făleşti, Cahul şi Ştefan-Vodă, unde urmează să fie îmbunătăţită calitatea serviciilor de asistenţă medicală primară. În acest scop, vor fi îmbunătăţite protocoalele şi ghidurile în domeniul prevenirii şi tratării bolilor netransmisibile.

Ca urmare, medicii de familie din aceste raioane vor stabili diagnostice şi prescrie tratamente în baza actelor medicale reactualizate. De asemenea, vor avea responsabilitatea să identifice persoanele care riscă să dezvolte maladii grave şi transmisibile. Iar populaţia din regiune va fi instruită să adopte un mod de viaţă sănătos. Până la sfârşitul anului 2017, măsurile vor fi implementate şi în raioanele Briceni, Edineţ, Orhei, Criuleni, Taraclia şi Vulcăneşti. Costul proiectului este de 4,5 milioane de franci elveţieni. Banii sunt oferiţi de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.

Cu suportul partenerilor externi în următorii doi ani va fi îmbunătăţită activitatea farmaceutică din ţară. În acest scop va fi armonizată legislaţia naţională în domeniul medicamentelor cu cea comunitară. Concomitent, vor fi elaborate politici care vor reglementa utilizarea raţională a medicamentelor şi dispozitivelor medicale. Uniunea Europeană a alocat pentru implementarea acestui proiect 1,1 milioane de euro.

În prezent, în domeniul sănătăţii sunt în desfăşurare 77 de proiecte cu finanţare externă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat