Ministerul Sănătăţii de la Chişinău vine cu precizări privind numărul mare de decese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ala Nemerenco, ministra Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a raportat pentru miercuri, 10 noiembrie, 60 de decese,  asociate infecţiei COVID-19, cel mai mare de la începutul pandemiei de coronavirus, transmite IPN.

Mai târziu, ministerul a precizat că o parte din aceste cazuri revin unor perioade anterioare. „Ministerul Sănătăţii a identificat o serie de nonconformităţi în procesul de înregistrare şi raportare a cazurilor de deces provocate de COVID-19. Mai exact, au fost identificate sute de cazuri de deces înregistrate, dar neraportate. Unele dintre acestea sunt încă din anul 2020. De exemplu, astăzi, din cele 60 de cazuri raportate, 9 revin unor perioade anterioare”, scrie Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ministerului, în prezent o echipă lucrează la verificarea tuturor cazurilor înregistrate pe parcursul anilor 2020-2021, iar în zilele următoare mai multe detalii la acest subiect vor fi oferite în cadrul unui briefing de presă.

Tot ieri, 10 noiembrie, Ministerul Sănătăţii a raportat 980 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. În spitale sunt internate 2757 de persoane, confirmate cu noul coronavirus, dintre care 277  - în stare extrem de gravă, iar 49 de pacienţi sunt supuşi ventilării mecanice.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”