Maia Sandu, la Copenhaga : Pe 28 septembrie ,,nu au fost alegeri obișnuite, ci un test pentru democrația aflată sub atac”

0
Publicat:

Lidera de la Chișinău a declarat că alegerile din 28 septembrie din țara sa „nu au fost alegeri obișnuite, ci un test pentru democrația aflată sub atac”, afirmație făcută în cadrul Summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga, găzduit de prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen.

Maia Sandu participă în perioada 1-2 octombrie la summitul CPE. FOTO: Telegram.org

,,Pe 28 septembrie, cetățenii Republicii Moldova au votat clar pentru Europa, în ciuda unei masive interferențe din partea Rusiei. Nu au fost alegeri obișnuite, ci un test pentru democrația aflată sub atac, iar cetățenii moldoveni au trecut acest test cu succes”, a spus președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, presei prezente la Summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga. 

Reușita Chișinăului 

Lidera de la Chișinău a evidențiat că, în ciuda interferențelor masive din partea Kremlinului, autoritățile moldovene ,,au reușit să perturbe activitatea echipelor rusești implicate în tentativele de influențare a alegerilor. Am reușit să scoatem la iveală adevărul despre ceea ce făcea Rusia, iar acest lucru a fost de ajutor. Presa locală și internațională a arătat cum Rusia angajează persoane pentru a produce conținut fals și pentru a-l distribui, iar autoritățile moldovene au reușit să elimine, parțial sau chiar în totalitate, banii ruși destinați finanțării ilegale a partidelor politice sau cumpărării voturilor”.

Oficialul moldovean avertizează

Maia Sandu afirmă că ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni în țara sa, în special în ultimele săptămâni înainte de alegeri, poate avea loc și în alte țări.

,,Se poate întâmpla în orice altă țară. De aceea, trebuie să muncim din greu și să colaborăm pentru combaterea finanțării ilicite, consolidarea securității cibernetice și lupta împotriva dezinformării”, a detaliat lidera de la Chișinău. 

La final, președintele Maia Sandu a declarat că Republica Moldova are nevoie ca ,,Rusia să înceteze aceste acțiuni destabilizatoare. În același timp, este esențial să ne continuăm parcursul european. Poporul moldovean a transmis un mesaj clar: își dorește integrarea în Uniunea Europeană. Așadar, trebuie să mergem mai departe, să avansăm în acest parcurs și să continuăm să consolidăm instituțiile și reziliența noastră”.

În perioada 1-2 octombrie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), eveniment desfășurat în Danemarca, țară care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

,,Șefa statului va susține o intervenție la sesiunea de deschidere a reuniunii și, pe parcursul summitului, va avea întrevederi bilaterale și multilaterale cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern.Principalele subiecte de discuție vor fi avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în urma mandatului ferm primit de la cetățeni la alegerile din 28 septembrie, dezvoltarea economică a țării, precum și pacea și securitatea regională”, conform Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

CPE a fost lansată la inițiativa liderului de la Paris, Emmanuel Macron, ca o platformă de dialog politic privind pacea și securitatea pe continent, precum și de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene și cele din afara spațiului comunitar.

Summitul inaugural al CPE a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de Republica Moldova, în comunitatea Bulboaca din raionul Anenii Noi, în iunie 2023.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere