Mai mulţi oficiali europeni vin în Republica Moldova săptămâna viitoare pentru a analiza evoluţia politică şi stadiul pregătirilor pentru alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Egidijus Vareikis şi Maryvonne Blondin, se vor afla în Republica Moldova în perioada 2-5 aprilie. Oficialii europeni vor evalua gradul de onorare a obligaţiilor şi angajamentelor asumate de Republica Moldova faţă de Consiliul Europei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, cei doi oficiali se vor documenta cu privire la evoluţiile politice din Republica Moldova, pregătirea alegerilor parlamentare şi modificările legislative referitoare la democraţie, statul de drept şi drepturile omului. Ei vor avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi preşedinţii comisiilor permanente şi ai fracţiunilor parlamentare. Agenda vizitei mai include discuţii la Guvern, Preşedinţie, CNA, CEC, BNM, CCA, Procuratura generală, Curtea Constituţională, cu societatea civilă şi reprezentanţi ai partidelor extraparlamentare.

În perioada 3-6 aprilie, în Moldova se va afla o delegaţie a Parlamentului European din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete, constituită din 13 eurodeputaţi. Parlamentarii europeni vor evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE şi vor monitoriza eficienţa utilizării sprijinului financiar din partea UE. Delegaţia Parlamentului European este condusă de Laima Liucija Andrikienė şi de Siegfried Mureşan.

Pe data de 5 aprilie, Parlamentul va găzdui Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, unde va fi adoptată o declaraţie ce va conţine recomandări adresate autorităţilor Republicii Moldova şi structurilor europene. La Reuniune deputaţii moldoveni şi europarlamentarii vor face un schimb de opinii cu privire la relaţiile UE – Republica Moldova şi evoluţiile înregistrate în privinţa implementării Acordului de Asociere şi a reformelor în diferite domenii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model