Luna aprilie, un nou termen pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europearlamentarul Monica Macovei FOTO: Arhivă

Moldova trebuie să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în luna aprilie, spune europarlamentara Monica Macovei, preşedinte al Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova.

În cadrul unei întrevederii cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, la Chişinău Monica Macovei a dat asigurări că UE pledează pentru democraţie şi stabilitate în Republica Moldova. „Vom discuta cu statele-membre UE ca Acordul de Asociere cu UE să fie semnat cât mai curând”, a declarat europarlamenta, anunţă IPN.

Igor Corman a menţionat că semnarea Acordului de Asociere cu UE este obiectivul principal al autorităţilor de la Chişinău. „Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii noştri nu a fost un cadou din partea UE şi nici o reacţie la contextul geopolitic. Decizia a reprezentat o confirmare a faptului că noi nu doar adoptăm legi, ci şi le implementăm”, a subliniat preşedintele Parlamentului.

Totodată, oficialul de la Chişinău a reiterat importanţa continuării dialogului cu Federaţia Rusă atât pe dimensiune parlamentară, cât şi guvernamentală, precum şi dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu statele din CSI.

Delegaţia Parlamentului European, condusă de europarlamentarul Monica Macovei, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 24-26 martie 2014.
 

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie