În Moldova se înregistrează anual câte 800 de cazuri noi de HIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova, în ultimii trei ani, anual se înregistrează câte 800 de cazuri noi de HIV. La sfârşitul anului trecut, peste 11 mii de moldoveni aveau statut de persoană care trăieşte cu HIV/SIDA. În 85% dintre cazuri virusul este contractat  pe cale sexuală. Datele au fost prezentate de către ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş, la conferinţa naţională „HIV/SIDA”, ediţia a VI-a, transmite IPN.

Potrivit ministrului, situaţia la ziua de astăzi arată că accentul trebuie pus pe creşterea programelor de prevenire a maladiei şi de sensibilizare a societăţii despre necesitatea efectuării testului la HIV. Stela Grigoraş spune că doar jumătate din persoanele care sunt infectate cu HIV îşi cunosc statul şi numai 1/3 primesc tratament medical. Programele de prevenire şi tratament sunt suficiente, dar problema constă în ignoranţa care vine din partea purtătorilor de HIV.

Ruslan Poverga, reprezentantul comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIV, a spus că în ultima perioadă sunt schimbări pozitive, însă discriminarea şi stigmatizarea sunt problemele cu care continuă să se confrunte persoanele purtătoare de HIV. E nevoie de mai multe instrumente de cooperare între sectorul ONG-urilor, autorităţi şi cetăţeni. Potrivit lui Ruslan Poverga, trebuie identificate toate persoanele care trăiesc cu HIV pentru a le oferi acces la tratament şi pentru a nu răspândi maladia.

Dafina Gercheva, coordonator rezident ONU în Moldova, a declarat că accentul trebuie să fie pus pe spargerea stereotipurilor, înlăturarea stigmatizării şi pe promovarea unei culturi a toleranţei, coeziunii sociale. Oficialul mai spune că sunt necesare investiţii şi în metode de prevenire şi sensibilizare a populaţiei vulnerabile care prezintă risc mai mare de infectare cu HIV SIDA. Provocări mai sunt şi e necesar să fie asigurată durabilitatea programelor de control HIV/SIDA.

Pe parcursul anului 2016 au fost înregistrate 832 de cazuri noi de infecţie cu HIV, dintre care 95 au fost depistate în timpul sarcinii. 50% dintre cazurile sunt detectate în stadiul SIDA. Potrivit datelor neoficiale, peste 15 mii de cetăţeni ar trăi în Republica Moldova cu infecţia HIV.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor