Doliu în lumea culturii. Directorul Bibliotecii Naţionale s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, bibliolog, poet, eseist şi filozof al culturii s-a stins din viaţă în această dimineaţă la vârsta de 62 de ani, din cauza unei insuficienţe cardiace.

Pe parcursul activităţii sale, regretatul Alexe Rău s-a remarcat prin dedicaţia şi devotamentul cu care s-a aplecat asupra subiectelor ce ţin de domeniul biblioteconomic, ocupând funcţia de director general al Bibliotecii Naţionale din anul 1992.

În această postură, elaborează, împreună cu o echipă de experţi, Programul naţional de reformare a bibliotecilor din ţară, de depolitizare şi orientare a acestor importante instituţii spre valorile naţionale perene şi modelul strategic al sistemului naţional de biblioteci. Lui Alexe Rău i se datorează iniţierea Salonului Naţional de Carte, care în acest an va ajunge la cea de-a XXIV-a ediţie; organizarea simpozioanelor “Anul bibliologic”; înfiinţarea Clubului biblioteconomiştilor din Moldova şi iniţierea editării colecţiei de monografii şi eseuri intitulată ”Clio şi Biblon”.

Sub conducerea sa, Biblioteca Naţională a început editarea unei serii de bibliografii şi materiale de referinţă: Bibliografia Moldovei, Cultura în Moldova, Buletin bibliologic şi altele.  A fost redactor-şef al primei reviste de specialitate din Basarabia ”Magazin bibliologic”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani