Cine sunt jurnaliştii care au donat bani socialiştilor pentru referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul

În Republica Moldova există jurnalişti care donează bani partidelor pentru promovarea anumitor interese politice. Cel puţin aşa rezultă din Raportul privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală pentru referendumul de revocare din funcţie a primarului Dorin Chirtoacă. În lista de donatori ai campaniei electorale menţionate apar numele câtorva jurnalişti de la posturile de televiziune afiliate Partidului Socialiştilor.

Este vorba de jurnalistul Stanislav Vîjga, care este moderatorul emisiunii „Accent personal” de la postul de televiziune AccentTV. Stanislav Vîjga ocupă şi funcţia de director general al televizunii respective. El a donat Partidului Socialiştilor în campania electorală pentru referendumul de demitere a primarului general tocmai 9.500 de lei, bani proveniţi din salariu.

Un alt jurnalist dornic să-l demită din funcţie pe Dorin Chirtoacă este Sergiu Strungaru. Acesta activează la NTV-Moldova în calitate de moderator al emisiunii „Acces direct”, post de televiziune afiliat socialiştilor. Strungaru a decis să doneze pentru această cauză 7.500 de lei din salariul său pe contul PSRM.

Dumitru Buimistru, de la TNT Exclusiv TV, jurnalist ce s-a făcut remarcat în special pentru parodiile pe care le face în încercarea de a-l imita pe Dorin Chirtoacă în cadrul unui proiect televizat, a donat 9.800 de lei socialiştilor pentru campania electorală.

În total, din donaţiile persoanelor fizice pentru campania electorală de demitere a primarului de Chişinău PSRM a obţinut circa 1.5 milioane de lei.

Referendumul va avea loc pe data de 19 noiembrie.

Amintim că postul de televiziune NTV-Moldova, dar şi TNT Exclusiv TV aparţin companiei Exclusive Media, fondată de deputatul socialist Corneliu Furculită şi care este administrată de consilierul socialist Petru Burduja.

AccentTV îi aparţine lui Vadim Ciubara, fostului consilier a lui Igor Dodon în perioada când acesta era liderul PSRM. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort