Ce spune lidera de la Chișinău despre nominalizarea sa la Premiul Nobel pentru Pace: „Sunt recunoscătoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că este recunoscătoare pentru faptul că a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, subliniind că ucrainenii care au revenit acasă după prizonieratul în Rusia sunt cei care merită acest premiu.

Maia Sandu afirmă că alte persoane merită Premiul pentru Pace. FOTO: Presedinte.md

„Apreciez, bineînțeles, acest lucru. Sunt recunoscătoare pentru faptul că oamenii urmăresc țara noastră, că apreciază curajul și reziliența noastră, dar sunt mulți oameni nominalizați pentru acest premiu. Astăzi m-am uitat la ucrainenii care au revenit acasă din Rusia și aceștia sunt oamenii care merită Premiul pentru Pace”, a afirmat Maia Sandu în timpul unei emisiuni a postului TV8 din țara vecină. 

Lidera de la Chișinău a adăugat că „oamenii care își sacrifică viața pentru pace, pentru că vor să readucă pacea în țara lor, în satele lor, în orașele lor și pe continentul nostru. Aceștia sunt oamenii care merită cel mai mult acest lucru. În primul rând, merită pacea și sperăm să o aibă cât mai curând”.

Cine a nominalizat-o

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace de către deputatul norvegian Arild Hermstad, care a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook.

,,Moldova a fost supusă unor tentative documentate de influență electorală rusă, dezinformare, atacuri cibernetice și destabilizare pentru a obține o guvernare mai prietenoasă Kremlinului, așa operează Rusia împotriva mai multor foste state sovietice. Rușii duc război hibrid împotriva mai multor țări și, în ciuda unei mari incertitudini din jurul nostru, nu există nicio îndoială că Putin este cea mai mare amenințare la adresa păcii și stabilității în Europa. Maia Sandu și Moldova duc o luptă pentru noi toți. Sandu le-a răspuns rușilor cu mijloace pașnice: să întărească statul de drept, să protejeze alegerile libere și să respecte un curs democratic. Sandu se distanțează clar de imperialismul rus și leagă Moldova mai aproape de democrațiile occidentale.Aceasta este muncă de pace pentru vremurile noastre: Construim comunități robuste înainte ca conflictele să devină violente. Rezist influenței autoritare cu transparență și guvernanță publică.Democrația este o condiție prealabilă pentru adevărata pace”, a menționat acesta în postarea făcută publică pe pagina sa de Facebook.

Potrivit deputatului norvegian, Maia Sandu a fost crucială în oprirea încercărilor Rusiei de a submina democrația moldovenească, motiv pentru care el consideră că aceasta merită Premiul Nobel pentru Pace. Lidera de la Chișinău nu a venit deocamdată cu un punct de vedere privind această propunere. 

Arild Hermstad, de 59 de ani, este un politician norvegian, lider al Partidului Verzilor din Norvegia.

Premiul Nobel pentru Pace este decernat anual la Oslo, în Norvegia, ceremonia de decernare având loc în cadrul unui eveniment oficial care se desfășoară la sfârșit de an.

În 2025, Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace „pentru munca sa neobosită de promovare a drepturilor democratice pentru poporul venezuelean și pentru lupta sa pentru realizarea unei tranziții juste și pașnice de la dictatură la democrație”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată