Ce se ascunde în spatele aza-zisei ieftiniri a produselor petroliere: O acţiune de PR politic sau un gest frumos?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunţat ieri că unele companii petroliere au decis să reducă preţurile de comercializare cu amănuntul a motorinei şi gazului lichefiat.

"ANRE salută decizia companiilor respective şi consideră că exemplul acestora poate fi urmat şi de ceilalţi participanţi la piaţa produselor petroliere“, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit Agenţiei, "unul din motivele principale pentru modificarea preţurilor actuale de comercializare cu amănuntul a acestor tipuri de carburanţi este întărirea poziţiei leului moldovenesc în raport cu dolarul american”.

Ar fi fost un gest frumos dacă era şi adevărat. În realitate nu a fost nici o ieftinire. A fost o adaptare a companiilor petroliere la prevederile hotărârii Guvernului prin care a fost interzisă vânzarea produselor petroliere cu ajutorul tichetelor, iar benzinarii au fost obligaţi ca preţurile indicate pe panourile de la benzinării „să corespundă, în mod obligatoriu, preţurilor fixate în aparatul de casă şi control cu memorie fiscală“. Adică să nu fie ca până la începutul lunii iulie 2014, când, deşi la panou este afişat un preţ, automobiliştii puteau procura benzină, gaz lichefiat sau motorină cu 20-30 de bani mai ieftin.

Hotărârea de Guvern a intrat în vigoare la 9 iulie, dar în această zi doar câteva companii mici au aplicat prevederile şi au ajustat preţurile de la panou fără a face prea mare publicitate. Or, nu prea ai cu ce te lăuda aici.

Companiile mari au avut însă nevoie de aproape 10 zile să se adapteze şi să coordoneze cu ANRE acest pas, iar Agenţia să pregătească şi comunicatul privind ieftinirea. În consecinţă anunţul făcut de ANRE seamănă mai mult cu PR politic, decât cu o activitate de monitorizare şi reglementare.

Va fi curios să vedem ce explicaţii va oferi ANRE peste 2-3 săptămâni când gazul lichefiat se va scumpi. Or, în ultimele două luni preţul de import al acestui combustibil a crescut cu peste 200 de dolari tona.

Totodată responsabilii din Guvern deja dau vina unii pe alţii pentru problemele apărute ca urmare a adoptării deciziei de interzicere a tichetelor.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai