Când şi unde va avea loc inaugurarea în funcţie a Maiei Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurarea noului preşedinte ales, Maia Sandu, va avea loc în data de 24 decembrie, la Palatul Republicii. Din cauza pandemiei, evenimentul se va desfăşura în mod restrâns, cu o participare limitată. Detaliile au fost oferite de către Maia Sandu în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

„Există o lege, care stabileşte cum se organizează inaugurarea şi cine sunt cei care trebuie invitaţi. Conform acestei legi, ar urma să invităm reprezentanţi ai mai multor instituţii ale statului. Încercăm să găsim o formulă, prin care reducem numărul sau să invităm doar reprezentanţi din fiecare instituţie, astfel încât să păstrăm spiritul legii, dar să ţinem cont şi de restricţiile impuse de pandemie”, a notat preşedintele ales. Evenimentul va putea fi urmărit online.

Fiind întrebată despre vizitele planificate în exterior, Maia Sandu a declarat că prima vizită, probabil, va avea loc în luna ianuarie, la Kiev, Ucraina. Detalii exacte nu poate oferi pentru că încă nu au fost finalizate discuţiile protocolare cu partea ucraineană.

În primele săptămâni după inaugurare, la Chişinău va fi organizată vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort