Aderarea Chișinăului la UE este o strategie de supraviețuire în timp ce Moscova amenință suveranitatea, afirmă Maia Sandu

0
Publicat:

Lidera de la Chișinău afirmă că aderarea la UE nu este doar un obiectiv strategic, ci o strategie de supraviețuire, într-un context în care agresorul continuă să amenințe suveranitatea țării. Declarația a fost făcută în timpul vizitei sale în Cipru, înainte ca statul insular să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

În data de 12 decembrie, Maia Sandu a întreprins o vizită în Cipru. FOTO: Presedinte.md

În Cipru, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită de omologul său, Nikos Christodoulides, iar ulterior cei doi șefi de stat au susținut împreună o conferință de presă.

,,Mă bucur să mă aflu în Cipru, într-un moment în care țara dumneavoastră se pregătește să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie. Deși țările noastre se află pe țărmuri diferite ale Europei, suntem unite de aceeași aspirație: un continent întreg, liber, sigur și prosper.Aceasta este prima vizită a unui Președinte al Republicii Moldova în Cipru în ultimii 20 de ani și are loc într-un moment important atât pentru Europa, cât și pentru relația noastră bilaterală. Sper ca această vizită să dea un nou impuls aprofundării legăturilor noastre și să contribuie la dinamizarea cooperării noastre”, așa și-a început mesajul Maia Sandu în timpul conferinței”, așa și-a început mesajul lidera de la Chișinău. 

Lidera de la Chișinău a subliniat că pentru țara sa aderarea la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv strategic, este ,,cel mai important proiect național de la obținerea independenței. Este o strategie de supraviețuire, într-un context în care un agresor continuă să ne amenințe suveranitatea. Cipru înțelege mai bine decât multe alte state ce înseamnă să construiești reziliență, să-ți aperi suveranitatea și să te bazezi pe forța unității europene. Republica Moldova se confruntă cu provocări similare. Însă abordarea acestor provocări nu este doar în interesul Moldovei, este și în interesul Europei. Uniunea Europeană însăși beneficiază de o Moldovă mai puternică, mai stabilă, mai democratică, ancorată în familia europeană. Extinderea a făcut întotdeauna Uniunea mai sigură, mai prosperă și mai capabilă să acționeze la nivel global. Republica Moldova dorește să contribuie la această forță a Uniunii. Uniunea Europeană este o uniune construită în mare parte de state mici și mijlocii, state precum ale noastre, care se sprijină reciproc, împart responsabilități și modelează împreună viitorul continentului. Așa a devenit UE cel mai de succes proiect de pace, solidaritate și dezvoltare economică din istoria modernă”.

Readucerea Chișinăului sub influența Moscovei 

Maia Sandu a mai afirmat că țara sa se află într-un moment decisiv în care avansarea spre UE este esențială pentru stabilitatea internă, securitatea regională și consolidarea păcii europene.

,,Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate, una urgentă, care trebuie valorificată. Este urgent nu doar pentru Moldova, ci și pentru Europa. După ce a contracarat interferențe rusești, Republica Moldova beneficiază acum de o aliniere solidă între Președinție, Parlament și Guvern — toate angajate ferm pe agenda reformelor pro-europene. Avansarea pe calea europeană acum consolidează frontiera estică a UE, întărește securitatea Ucrainei și previne exploatarea următorului nostru ciclu electoral de către actori ostili, care ar putea încerca să readucă țara în orbita Moscovei. Dacă Republica Moldova stagnează, riscurile depășesc granițele noastre: instabilitate pe flancul vestic al Ucrainei, o vecinătate mai slabă pentru UE și un regres pentru credibilitatea procesului de extindere. Avansarea astăzi ajută la consolidarea unei Moldove democratice și pro-europene, întărește stabilitatea regională și sprijină securitatea mai largă a Europei. De aceea accelerăm reformele, consolidăm statul de drept, aliniem economia la standardele UE, ne întărim reziliența și avansăm constant pe calea europeană”, a adăugat lidera de la Chișinău.

Președinta Republicii Moldova a mai subliniat că moldovenii și-au dat votul ,,repetat pentru o Moldovă europeană, iar noi suntem hotărâți să livrăm acest rezultat. Această alegere reflectă o credință profundă în ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. Mai presus de toate, UE este un proiect de pace. Prin extindere, Uniunea extinde spațiul păcii pe continent. Prin deschiderea ușilor către cei care îi împărtășesc valorile, ea își consolidează nu doar membrii, ci Europa în ansamblu”. 

La rândul său, președintele Nikos Christodoulides a reconfirmat sprijinul fără echivoc al Ciprului pentru integrarea europeană a Chișinăului, apreciind progresul reformelor.

Discuțiile dintre Președinta Maia Sandu și omologul său au vizat parcursul european al Republicii Moldova, situația de securitate din Europa, sprijinul comun pentru Ucraina și eforturile necesare pentru restabilirea păcii pe continent, precum și perspectivele de aprofundare a relațiilor moldo-cipriote. Cei doi lideri au discutat și despre dezvoltarea cooperării bilaterale, vizând domenii precum comerțul, turismul, susținut de existența zborurilor directe, și sectorul energetic.

Altă întrevedere 

În cadrul vizitei în Cipru, șefa statului vecin s-a întâlnit și cu președinta Camerei Reprezentanților, Annita Demetriou, cu care a discutat despre consolidarea cooperării interparlamentare și fortificarea relațiilor dintre Chișinău și Nicosia.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat