Unul dintre nepoţii lui Ali Khamenei declară că moartea unchiului său este o „speranţă” pentru Iran. „Unul dintre acei dictatori precum Ceaușescu”

0
Publicat:

Moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, este privită ca un moment de cotitură de către nepotul său și opozant declarat, medicul Mahmoud Moradkhani.

Mahmoud Moradkhan îl compară pe Ali Khamenei cu Ceauşescu. FOTO: captură Euronews

Moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, reprezintă un moment de „speranță” pentru viitorul țării, potrivit nepotului său și critic al regimului, Mahmoud Moradkhani, medic stabilit în exil în nordul Franței încă din anul 1986. Potrivit France Presse, Mahmoud Moradkhani consideră că dispariția unchiului său ar putea facilita continuarea procesului de schimbare a clasei politice în Iran.

Mahmoud Moradkhani, fiul surorii ayatollahului Ali Khamenei a afirmat deschis că vestea morții lui Khamenei a fost primită cu satisfacție de mulți iranieni, inclusiv de el însuși.

„Sunt mulţumit, ca majoritatea iranienilor. Sunt foarte mulţumit de moartea lui Ali Khamenei. Cred că este un pas înainte, o speranţă”, a declarat acesta, sugerând că schimbarea la vârful puterii ar putea deschide noi perspective pentru societatea iraniană.

Cu toate acestea, opozantul aflat în exil a avertizat că actualul context regional și militar complică evoluțiile politice interne. Potrivit lui, conflictele și intervențiile armate afectează ritmul transformărilor politice din Iran.

„Situaţia războiului, intervenţiile militare întârzie puţin procesul politic, ceea ce este regretabil, dar poate este obligatoriu de trecut prin această etapă”, a estimat Moradkhani, sugerând că aceste tensiuni ar putea constitui o fază inevitabilă înaintea unor eventuale schimbări.

În vârstă de 62 de ani, medicul iranian consideră că regimul de la Teheran ar putea intra într-o perioadă de instabilitate după dispariția liderului suprem. În opinia sa, rivalitățile interne dintre diferitele facțiuni ale puterii vor slăbi sistemul politic actual.

„Rivalităţile din interiorul regimului sunt de aşa natură încât acesta nu va rezista şi va fi obligat să dispară pentru a da puterea poporului”, a afirmat el, exprimând convingerea că schimbarea este inevitabilă.

De altfel, încă din ianuarie 2026, Mahmoud Moradkhani descria stilul de conducere al unchiului său drept unul specific liderilor autoritari care nu renunță voluntar la putere.

 „Nu cred că va renunța. Ali Khamenei este unul dintre acei dictatori precum Ceaușescu. Vor rămâne până în ultimul moment. Vor crede în adevărul lor, în propriile lor cuvinte. Nu pot accepta nimic altceva și se vor agîţa de putere până la ultima picătură de sânge”, declara acesta la acea vreme.

Stabilit în Franța de aproape patru decenii, Mahmoud Moradkhani este cunoscut ca o voce critică a regimului iranian și a denunțat în repetate rânduri autoritarismul puterii de la Teheran, exprimându-și speranța că Iranul va intra într-o nouă etapă politică după dispariția liderului suprem.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată