Un elicopter sirian cu doi piloţi ruşi la bord a fost doborât de Statul Islamic. Piloţii au murit. „A căzut! Dumnezeu e mare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopter sirian la baza Dmeir FOTO AFP

Doi piloţi ruşi au fost ucişi vineri, în apropiere de Palmira, în centrul Siriei, după doborârea elicopterului la bordul căruia se aflau, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării.

„La 8 iunie, piloţii-instructori Riafagat Habilulin şi Evgheni Dolghin efectuau o misiune cu elicopterul sirian MI-25. În acelaşi moment, la est de Palmira, combatanţi ai organizaţiei Statul Islamic au lansat o ofensivă“, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Cei doi piloţi ruşi conduceau un atac asupra unui detaşament de luptători ai Statului Islamic din regiunea Homs, atunci când elicopterul sirian Mi-25 a rămas fără muniţie.

„După ce şi-a epuizat muniţia, pe drumul de întoarcere, elicopterul a fost ţinta teroriştilor şi s-a prăbuşit pe teritoriul controlat de Siria. Membrii echipajului au murit“, potrivit comunicatului.

O înregistrare video a incidentului, publicată de agenţia Amaq a Statului Islamic, arată un elicopter lovit de artilerie, care se prăbuşeşte în timp ce militanţi extremişti strigă: „A căzut! Dumnezeu e mare!”.

Aceste decese ridică la 12 numărul oficial de militari ruşi ucişi în conflictul din Siria de când Moscova a început să bombardeze, la sfârşitul lui septembrie 2015, poziţii controlate de adversarii aliatului său, preşedintele Bashar Al-Assad.

La jumătatea lunii iunie, Ministerul rus al Apărării a mai anunţat decesul a doi soldaţi ruşi în decurs de câteva zile. Unul şi-a pierdut viaţa în explozia unei maşini capcană în timp ce asigura protecţia unui convoi umanitar în regiunea Homs (centru), iar celălalt, rănit în apropiere de Alep (nord), a decedat într-un spital militar din Moscova.

După mai multe luni de atacuri aeriene, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în martie acest an retragerea unei părţi însemnate din contingentul militar rus din Siria, însă acesta continuă să efectueze atacuri asupra „ţintelor teroriste“ şi în sprijinul forţelor Guvernului de la Damasc.

Declanşată în martie 2011 de represiunea manifestaţiilor în favoarea reformelor, revolta împotriva regimului sirian s-a transformat într-un război devastator care s-a soldat cu peste 280.000 de morţi şi a constrâns milioane de persoane să îşi părăsească locuinţele, transmite AFP.

    

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”