Umanitatea şi-a epuizat resursele planetei din acest an, anunţă ONG-ul Global Footprint Network

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Umanitatea trăieşte pe credit începând de luni, pentru că şi-a consumat deja resursele naturale pe care i le oferă planeta, cu două luni mai devreme decât în urmă cu 20 de ani, potrivit calculelor Global Footprint Network, relatează AFP.

”Umanitatea foloseşte în prezent resursele ecologice de 1,75 ori mai rapid” decât capacitatea de regenerare a ecosistemelor, subliniază ONG-ul într-un comunicat.

”Noi ronţăim capitalul natural al planetei noastre, reducându-i capacitatea de regenerare viitoare”, avertizează ONG-ul.

Modul de consum în funcţie de ţări prezintă diferenţe enorme.

”Qatarul îşi atinge ziua depăşirii după doar 42 de zile, în timp ce Indonezia şi-a consumat toate resursele pe un an întreg în 342 de zile”, relevă World Wide Found for Nature (WWF), asociat cu Global Footprint Network.

”Dacă toată lumea ar trăi ca francezii, ar fi nevoie de 2,7 planete” şi de cinci, dacă toată lumea ar adopta modul de consum al Statelor Unite.

Pentru a aduce la zi depăşirea, la 31 decembrie, ”principala pârghie de acţiune vizează emisiile de gaze cu efect de seră, care reprezintă numai ele 60% din amprenta noastră ecologică mondială”, subliniază WWF.

”Prin diminuarea emisiilor de CO2 cu 50%, am putea să câştigăm 93 de zile anual, adică să împingem ziua depăşirii în octombrie”, apreciază ONG-ul.

”Reducând la jumătate consumul de proteine animale, am putea să amânăm data zilei depăşirii cu 15 zile pe an”, iar reducând la jumătate risipa alimentară am putea câştiga zece zile pe an, continuă WWF.

Oricine îşi poate calcula amprenta ecologică pe site-ul http://www.footprintcalculator.org.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA