Socialiştii europeni vor să mute congresul de la Bucureşti pentru a nu fi asociaţi cu Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) intenţionează să mute congresul din 28-29 septembrie de la Bucureşti la Bruxelles, pe fondul îngrijorărilor cu privire la valorile democratice ale premierului Victor Ponta, transmite EurActiv.com, citând surse din partid.

Sursele afirmă că "doar câţiva lideri" ai partidelor afiliate PES din Europa au confirmat participarea la congresul de la Bucureşti, restul fiind reticenţi la a fi găzduiţi de Ponta, care a fost criticat de la preluarea funcţiei de premier, în primăvară.

Pentru moment nu a fost luată însă nicio decizie cu privire la evenimentul din 28-29 septembrie, potrivit sursei citate.

În momentul în care s-a decis organizarea congresului la Bucureşti, anul trecut, Ponta era în opoziţie. Având în vedere că alegerile parlamentare din România vor avea loc în toamnă, congresul avea ca scop să consolideze imaginea internaţională a acestuia înaintea scrutinului.

Dar între timp, Ponta a preluat puterea, iar de atunci România a fost afectată de lupte politice care au atras critici inclusiv din partea Uniunii Europene.

Surse din cadrul PES au declarat că în timp ce liderii partidelor de centru-stânga nu vor să fie criticaţi în propriile ţări pentru că au fost găzduiţi de un lider atât de controversat ca Ponta, există şi preocupări ca acesta să nu fie afectat înaintea alegerilor.

Ar fi o lovitură dură pentru Ponta, care în septembrie împlineşte 40 de ani, dacă acest congres va fi mutat de la Bucureşti, a declarat o sursă din cadrul PSD pentru EurActiv.

În orice caz, probabil că o decizie de a muta congresul la Bruxelles ar trebui însoţită de o motivaţie care să salveze prestigiul şi să fie folosită la nivel intern în România, acesta fiind un exerciţiu dificil pentru secretariatul PES.

Congresul PES, care are loc de două ori în cinci ani, urmează să aleagă un nou preşedinte. Singurul candidat până în prezent este preşedintele interimar Serghei Stanişev, fost premier şi lider al Partidului Socialist Bulgar, ales la 24 noiembrie 2011 pentru a-i succeda lui Poul Nyrup Rasmussen. Rasmussen, care s-a retras din activitate, a fost premier danez şi preşedinte al partidului timp de aproape opt ani.

Noul preşedinte al PES va fi ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete