Raport ONU: Unul din opt locuitori ai planetei suferă de foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copil subnutrit din India

Unul din opt locuitori ai planetei suferă de subnutriţie cronică, anunţă un raport al agenţiilor ONU, fapt ce va afecta obiectivul milenar din 2015 al Naţiunilor Unite de reducere la jumătate a numărului de persoane afectate de foamete.

Raportul care prezintă riscurile din domeniul securităţii alimentare estimează că 842 de milioane de persoane suferă de înfometare cronică în perioada 2011-2013, reprezentând 12% din populaţia mondială, în scădere cu 17 procente comparativ cu perioada 1990-1992.

Noile cifre sunt mai mici decât estimările de 868 de milioane în perioada 2010-2012 şi 1,02 miliarde în 2009, dar raportul notează că progresele în vederea atingerii Obiectivului de Dezvoltare Milenară referitor la înjumătăţirea prevalenţei foamei în lume până în 2015 sunt neuniforme. Multe ţări au şanse mici să atingă acest obiectiv stabilit de Naţiunile Unite în 2000, conform raportului.

„Acele regiuni afectate de conflicte în ultimii 20 de ani riscă să înregistreze cele mai slabe progrese în încercarea de a reduce acest fenomen“, potrivit aceleiaşi surse. „Ţările înconjurate de uscat se confruntă cu provocări perene în accesarea pieţelor mondiale, în timp ce ţările cu infrastructuri deficitare şi instituţii slabe au alte constrângeri“.

Agenţiile ONU definesc subnutriţia, sau foamea, în raportul „State of Food Insecurity in the World 2013“ ca fiind lipsa de mâncare suficientă pentru ca oamenii să-şi asigure o viaţă activă şi sănătoasă şi neputinţa de a-şi asigura necesarul zilnic de energie din alimentaţie. Politici menite să sporească productivitatea agricolă şi disponibilitatea hranei sunt cruciale pentru reducerea foamei, mai ales în locurile unde sărăcia este răspândită, subliniază agenţiile ONU, subliniind că Africa rămâne regiunea cu cea mai importantă prevalenţă a subnutriţiei.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor