Procesul fostului dictator egiptean Hosni Mubarak va fi reluat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, pe patul de spital, după gratii FOTO Reuters

Procesul fostului preşedintele al Egiptului Hosni Mubarak va fi reluat, după ce recursul depus la sentinţa primită în iunie 2012 a fost acceptat de Înalta Curte de Casaţie. Anul trecut, justiţia a stabilit că Mubarak a ordonat uciderea protestatarilor în timpul revoluţiei care a dus la destituirea sa.

Potrivit ediţiei online a publicaţiei „Al-Ahram”, fostul preşedinte Hosni Mubarak (84 de ani) şi fostul său ministru de Interne, Habib al-Adly, au făcut recurs la sentinţa primită în iunie 2012, când au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Înalta Curte de Casaţie a Egiptului a acceptat recursul şi a stabilit că procesul va fi rejudecat.

Unul dintre avocaţii fostului dictator a precizat că prima înfăţişare în faţa instanţei va avea loc în termen de două luni.

Judecătorul care a acceptat recursul şi care a vorbit, sub protecţia anonimatului, jurnaliştilor „Al-Ahram” a afirmat că şi alte capete de acuzare ar trebui să fie revizuite în cazul altor şase miniştri care au fost achitaţi în acelaşi dosar în care Mubarak a primit sentinţa maximă.

Hosni Mubarak, care a condus Egipt timp de trei decenii, a fost găsit vinovat în iunie 2012 pentru ordonarea uciderii protestatarilor în timpul revoltelor din ianuarie 2011, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. El a fost transferat la închisoarea Tora din sudul capitalei Cairo unde îşi ispăşeşte pedeapsa. În decembrie 2012, Mubarak a fost tranferat la un spital militar după ce s-a rănit la cap şi la piept în urma căzături, relata MENA agenţia de presă a statului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor