Plângere la CEDO împotriva lui Putin şi a Rusiei, depusă de familiile unor victime ale zborului MH17, doborât în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cabinet australian de avocatură a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva statului rus şi a preşedintelui Vladimir Putin, cerând despăgubiri în numele familiilor unor victime ale zborului MH17 al Malaysian Airlines, relatează Reuters, citând presa australiană.

Avionul care efectua zborul MH17 a fost doborât pe data de 17 iulie 2014 în Donbas, estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii proruşi. Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bord, printre care 28 de australieni, au murit.

Biroul olandez pentru securitate (OVV) a concluzionat, în raportul său final din 2015, că aparatul de zbor, care efectua o cursă între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă sol-aer de fabricaţie rusească, notează agerpres.ro. Dar OVV nu a indicat cui îi revine responsabilitatea pentru lansarea rachetei, neavând atribuţii în acest sens, menţionează Reuters. 

Potrivit grupului media Fairfax din Australia, în plângerea înaintată CEDO, depusă pe data de 9 mai, Federaţia Rusia şi preşedintele Putin sunt numiţi responsabili, iar despăgubirile cerute sunt de câte 10 milioane de dolari pentru fiecare pasager.

Mai multe pentru tine:
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători