Papa Francisc a oficiat, în premieră, o căsătorie religioasă la bordul unui avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carlos Ciuffardi şi Paula Podest (în imagine) sunt căsătoriţi civil din 2010 FOTO AFP

Papa Francisc a oficiat joi, în premieră, o căsătorie religioasă la bordul avionului care l-a transportat între două oraşe din Chile, transmite un corespondent al AFP.

Ceremonia a avut loc la 11.000 de metri altitudine, confirmă Vaticanul, între Santiago şi Iquique, un oraş situat la poalele Anzilor, la 1.850 de kilometri nord de capitala Chile.

Mirii - un însoţitor şi o însoţitoare de bord - sunt angajaţi ai companiei Letam. Carlos Ciuffardi, 41 de ani, şi Paula Podest, 39 de ani, sunt căsătoriţi civil din 2010 şi au doi copii împreună. Ei nu au putut să se căsătorească religios la acea vreme, deoarece biserica în care şi-au programat ceremonia a fost distrusă într-un cutremur.

Papa şi-a încheiat joi vizita în Chile cu o slujbă la Iquique, în nordul extrem al acestei ţări din America de Sud. Suveranul Pontif îşi continuă turneul sud-american în Peru.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?