ONU prezintă la Geneva o propunere în vederea unei noi Constituţii siriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mediatorul ONU le-a prezentat reprezentanţilor Guvernului şi opoziţiei siriene o prounere vizând pregătirea unei noi Constituţii, unul dintre subiectele majore de pe ordinea de zi a negocierilor de pace reluate marţi la Geneva, relatează AFP.

Delegaţia regimului, condusă de către ambasadorul sirian la ONU Bashar al-Jaafari, şi delegaţia Înaltului Comitet pentru Negocieri (HCN), din care fac parte principalele grupări aflate în opoziţie, au reluat discuţiile miercuri cu emisarul special al ONU pentru Siria Staffan de Mistura.

În afară de sirieni, diplomatul italiano-suedez s-a întâlnit cu Henry Ensher, ambasadorul american pe lângă organizaţii internaţionale şi cu adjunctul ministrului rus de Externe Ghenadi Gatilov, cu care s-a întâlnit deja marţi.

Două surse din cadrul opoziţiei au declarat pentru AFP că mediatorul a prezentat marţi seara HCN un document care propune înfiinţarea unei echipe de activişti din societatea civilă şi de tehnocraţi însărcinaţi să pregătească terenul în vederea unei viitoare Constituţii.

Această echipă „consultativă” ar putea să treacă la treabă imediat şi să elaboreze „un proiect constituţional potrivit opţiunilor specifice”, se arată în acest document, după care AFP a obţinut o copie.

Acest lucru va permite ”să se evite un vid constituţional sau juridic în timpul procesului tranziţiei politice care este în curs de negociere”.

Viitoarea Constituţie este unul dintre cele patru subiecte introduse pe ordinea de zi de către mediator - alături de lupta împotriva terorismului, guvernanţa (termen folosit pentru a evoca o tranziţie politică) şi organizarea unor alegeri.

Însă unul dintre reprezentanţii HCN, Munzer Makhos, a declarat pentru AFP că opoziţia are ”multe rezerve” faţă de această propunere.

„Acest document a fost o surpriză. Nu ne aşteptam”, a recunoscut el. ”Nu ştim care este obiectivul şi cum va fi pus în aplicare. Nu vrem alt grup sau altă comisie în afara controlului nostru”.

Reprezentanţii Guvernului sirian prezenţi la Geneva nu au vrut să comenteze, însă o sursă apropiată delegaţiei lor a confirmat că au primit o copie a documentului.

Cinci rânduri de negocieri indirecte - cele două delegaţii refuză să-şi vorbească faţă în faţă - au fost deja organizate din 2016 pe malul Lacului Léman de către mediatorul ONU, dar fără vreun rezultat.

În decurs de şase ani, în război au fost ucise 320.000 de persoane, jumătate din sirieni şi-au abandonat casele, iar economia şi infrastructura ţării au fost distruse.

Miercuri, familii de deţinuţi sirieni s-au adnat în faţa Palatului Naţiunilor - sediul ONU la Geneva - cu portrete ale rudelor lor dispărute.

Ele le-au scris numele pe bande lungi de hârtie, aşezate pe jos.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!