OMS: "Pandemia de gripă A/H1N1 nu este o farsă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a calificat, joi, drept iresponsabile, inexacte din punct de vedere istoric şi incorecte din punct de vedere ştiinţific acuzaţiile potrivit cărora pandemia de gripă A/H1N1 este o farsă sau că OMS a exagerat cu gravitatea problemei, informează Efe.

Acuzaţii sunt lipsite de respect faţă de cei care au suferit de forme grave ale acestei infecţii şi, mai ales, faţă de cele 13.000 de persoane care au decedat din cauza bolii, a declarat responsabilul cu lupta împotriva gripei AH1N1 din cadrul OMS, Keiji Fukuda.

Expertul a subliniat, categoric, că lumea se află într-adevăr în faţa unei pandemii, care se defineşte, în principal, prin extinderea sa geografică, mai mult decât prin nivelul de gravitate.

Fukuda a amintit că în aprilie 2009 virusul era detectat în circa 10 ţări şi teritorii, pentru ca numărul acestora să ajungă la 74 în iunie şi la 120 în iulie.

Responsabilul OMS a negat, totodată, faptul că OMS ar fi schimbat definiţia dată pandemiei pentru a face să pară că propagarea virusului AH1N1 ar fi corespuns unui astfel de fenomen.

În plus, au fost respinse insinuările şi acuzaţiile directe legate de o posibilă înţelegere cu industria farmaceutică, astfel încât aceasta să poate vinde mai multe vaccinuri şi medicamente pentru combaterea gripei A.

Referitor la situaţia unor ţări occidentale, care au cumpărat zeci de milioane de doze de vaccin temându-se de ceea ce poate fi mai rău, iar acum dispun de cantităţi enorme care nu au fost folosite, Fukuda a precizat că nicio ţară nu a cerut un sfat din partea OMS cu privire la câte vaccinuri ar trebui cumpărate.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CUM POŢI SĂ AFLI ACASĂ LA TINE DACĂ AI GRIPĂ PORCINĂ

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi