Noi demiteri în Turcia ca urmare a puciului eşuat din iulie. Peste 10.000 de funcţionari au fost concediaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei Foto: EPA

Autorităţile turce au destituit alţi 10.131 de funcţionari în cadrul anchetelor declanşate după puciul eşuat din iulie, potrivit a două decrete publicate sâmbătă seara în Jurnalul Oficial, relevă AFP.

Cei mai mulţi dintre funcţionarii vizaţi fac parte din ministerele Educaţiei, Justiţiei şi Sănătăţii.

Noile demiteri vin în condiţiile în care numeroşi funcţionari de stat au fost deja vizaţi de epurările declanşate după lovitura de stat eşuată din 15 iulie.

Cel puţin 35.000 de persoane au fost încarcerate şi alte zeci de mii au fost destituite sau suspendate din posturile avute în administraţia publică şi serviciile de securitate pentru presupusele lor legături cu clericul turc Fethullah Gülen, care trăieşte în exil în Statele Unite şi pe care regimul de la Ankara îl consideră a fi organizatorul tentativei de puci din 15 iulie.

Pe de altă parte, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că, „în curând“, va fi suspusă spre aprobare parlamentului de la Ankara reintroducerea pedepsei capitale.

„În curând, în curând, nu vă îngrijoraţi (...)“, a afirmat Erdogan, într-un discurs susţinut la Ankara, răspunzând unei mulţimi care scanda „Vrem pedepsa cu moartea“ pentru autorii puciului eşuat din luna iulie.

Turcia a abolit pedepsa capitală în 2004, în cadrul candidaturii de aderare la blocul comunitar, iar reintroducerea acesteia ar putea pune capăt acestor negocieri.

„Occidentul spune asta, Occidentul spune aia. Ma scuzaţi, dar ceea ce contează nu este ce spune Occidentul, este ce spune poporul meu“, a subliniat Erdogan.

Preşedintele Turciei nu a oferit însă un calendar cu privire la reintroducerea pedepsei capitale.