Video Momente importante care au stat la baza protestelor din Venezuela, după victoria lui Maduro în alegerile prezidențiale VIDEO

0
Publicat:

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Venezuela a dat naștere unor revolte, după ce Consiliul Național Electoral (CNE), format în majoritate din aliați ai Guvernului, l-a declarat câștigător pe Nicolas Maduro, conform BBC.

Nicolas Maduro a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela. FOTO EPA EFE

Rezultatul a fost calificat drept fraudulos atât pe plan intern, cât și în afara țării, Centrul Carter solicitând CNE să facă publică situația detaliată a voturilor. 

De asemenea, opoziția susține că, potrivit numărătorilor, candidatul Edmundo Gonzalez ar fi câștigătorul de drept al alegerilor prezidențiale. 

În cele ce urmează sunt trecute în revistă câteva dintre momentele importante care au dus la ieșirea a mii de venezueleni în stradă pentru a protesta. 

Cozi interminabile, întârzieri și probleme 

Înainte ca secțiile de votare să fie deschise duminică la ora locală 06:00, în numeroase locații s-au format cozi lungi. Din dorința de a-și exprima votul, unii alegători au stat la coadă și peste noapte. 

De asemenea, au existat situații în care unii alegători nu au fost lăsați să intre în secțiile de votare, în timp ce la altele s-au înregistrat întârzieri uriașe. 

Unii dintre cei dornici să voteze s-au alăturat corului „Vrem să votăm”. O mare parte din cei 7,8 milioane de venezueleni care au părăsit țara din pricina crizei economice și politice nu și-au putut exprima votul deoarece s-au confruntat cu probleme în ceea ce privește înregistrarea propriilor nume în registrul electoral. 

Piedicile de care s-au lovit: cerințe stricte, cum ar fi prezentarea unei dovezi a reședinței legale în țara gazdă și prezentarea unei cărți de identitate valabile, în condițiile în care pașapoartele nu au fost considerate o modalitate de a se legitima. 

Având în vedere că actele de identitate nu sunt eliberate de consulatele venezuelene din străinătate, mulți venezueleni ale căror acte de identitate au expirat nu au putut vota. 

Totodată, mulți cetățeni ai Venezuelei au declarat că nu au fost trecuți pe lista alegătorilor sau că figurează în registrele locale din țară în loc să apară în țările în care-și duc traiul. 

Alții s-au plâns de deschiderea consulatelor pentru înregistrarea alegătorilor doar pentru perioade de timp foarte scurte. 

Conform cifrelor oficiale ale CNE, mai puțin de 68.000 de persoane din străinătate au fost înregistrate pentru a vota, deși se apreciază că jumătate din cei 7,8 milioane de venezueleni din străinătate au împlinit vârsta legală pentru a vota. 

Un aliat al Guvernului în consiliul electoral a declarat victoria lui Maduro 

Consiliul Național Electoral din Venezuela este alcătuit din cinci membri care sunt numiți de Adunarea Națională, organul legislativ. 

Cu toate că a fost înființat ca un organism independent care să organizeze și să supravegheze alegerile, acesta s-a aflat mult timp sub stăpânirea aliaților partidului de guvernământ PSUV. 

Președintele CNE, Elvis Amoroso, a fost deputat al partidului socialist PSUV al președintelui Maduro și a ocupat funcția de consilier juridic al acestuia. 

În calitate de șef al CNE, el a retras invitația care fusese adresată Uniunii Europene de a trimite observatori electorali independenți pentru a supraveghea alegerile prezidențiale. 

În zorii zilei de luni, Amoroso a anunțat că, după numărarea a 80 % din voturi, președintele Maduro avea un „avans incontestabil”, cu 51 % din voturi. Tot el a fost cel care a spus că Edmundo Gonzalez, candidatul opoziției, a fost votat de 44% din alegători. 

Totuși, CNE nu a prezentat o prezentare detaliată a rezultatelor din fiecare secție de votare. 

Nicolas Maduro s-a bucurat de victorie 

Șeful statului în exercițiu a sărbătorit anunțul în fața palatului prezidențial Miraflores. 

Sunt Nicolas Maduro Moros, președintele reales al Republicii Bolivariene a Venezuelei și voi apăra democrația, legile și poporul nostru”, a declarat el. În prezența unui public de susținători loiali, el i-a i-a imitat pe foștii și actualii lideri ai opoziției, pe care i-a acuzat că „reclamă o fraudă” de fiecare dată când pierd alegerile. 

Maduro a ținut să laude sistemul electoral și a îndemnat la „respect” pentru „suveranitatea Venezuelei”.  

Maduro a susținut, de asemenea, că CNE a fost ținta unui „atac masiv de piraterie informatică” în noaptea alegerilor, întrucât „demonii nu doreau să fie anunțată numărătoarea totală”. „Știm deja cine a fost”, a spus el. 

„Suntem un exemplu pentru lume”, a mai spus el în fața susținătorilor săi. 

Opoziția a denunțat rezultatul alegerilor prezidențiale

La puțin timp după ce CNE a anunțat victoria lui Maduro, liderul opoziției, Maria Corina Machado, a calificat rezultatul drept fraudulos. Ea a spus că opoziția a fost prezentă la 40% din numărătoarea voturilor și a lăsat să se înțeleagă că Edmundo Gonzalez, candidatul opoziției, ar fi câștigat cu 70% din voturi. 

În cadrul unei conferințe de presă susținută luni, Machado a afirmat că opoziția a reușit să verifice 73,2% din buletinele de vot și că acestea au confirmat că Gonzalez este câștigătorul de drept al alegerilor prezidențiale. 

Ea a susținut că rezultatele acestor numărători arată că Nicolas Maduro a obținut 2,75 milioane de voturi față de cele 6,27 milioane de voturi ale lui Gonzalez. 

Ba mai mult, Machado a susținut că, indiferent dacă cele 26,8 % de voturi la care opoziția nu a avut încă acces ar fi fost în favoarea lui Maduro, nu ar fi fost suficiente pentru a-l învinge pe Gonzalez. 

Avem înregistrările care arată victoria noastră categorică și ireversibilă din punct de vedere matematic”, a spus și candidatul opoziției. 

În plus, Machado a comunicat că opoziția a publicat rezultatele voturilor pe un site, astfel încât poporul venezuelean și observatorii independenți să poată verifica. 

Maduro a fost reales 

În ciuda scepticismului internațional și național și a criticilor exprimate cu privire la rezultatul publicat de CNE, autoritatea electorală a anunțat, din nou, luni că Maduro este câștigătorul alegerilor prezidențiale. 

CNE a transmis că toate voturile au fost numărate și a anunțat că Maduro a câștigat al treilea mandat. 

CNE nu a permis accesul la toate rezultatele votului, în ciuda presiunilor Centrului Carter, una dintre puținele organizații internaționale autorizate ca observatori, de a face acest lucru. 

Ciocniri între forțele de securitate și grupurile pro-guvernamentale și protestatari 

Într-un incident, membri ai unui grup pro-guvernamental au atacat persoane care așteptau să intre într-o secție de votare pentru a asista la numărarea voturilor. 

Un grup neguvernamental a declarat marți că trei persoane au murit și zeci au fost rănite în protestele care au izbucnit în Venezuela. 

Tot marți, procurorul general al Venezuelei a declarat că 749 de persoane au fost arestate în timpul protestelor antiguvernamentale. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători