Magnatul din Taiwan care vrea să finanțeze o armată de 3,3 milioane de civili care să lupte cu China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Tsao, un cunoscut om de afaceri din Taiwan, a anunțat că vrea să finanțeze o armată de 3,3 milioane de „războinici civili” care să apare țara de China, în cazul unei posibile invazii.

Robert Tsao vrea să contribuie la antrenarea a milioane de taiwanezi FOTO EPA-EFE

Magnatul este fondatorul United Microelectronics Corp, un important producător de microcipuri, iar anunțul său vine în contextul în care tensiunile dintre Taiwan și China sunt în creștere, scrie The Guardian.

Tsao, în vârstă de 75 de ani, a declarat joi într-o conferință de presă că amenințarea Partidului Comunist Chinez (PCC) la adresa Taiwanului crește.

Acesta a purtat o vestă antiglonț și o cască și a promis că va da fonduri pentru pregătirea a „trei milioane de oameni în trei ani”.

Banii vor veni prin colaborarea cu organizația civilă de apărare a insulei, Academia Kuma, astfel că 60% din fonduri ar urma să fie destinate antrenării unei armate de „războinici”, iar 40% pentru a instrui alți 300.000 de oameni pentru a deveni trăgători de elită.

„Dacă putem rezista cu succes ambițiilor Chinei, nu numai că vom putea să ne protejăm patria, ci și să aducem o mare contribuție la situația mondială și la dezvoltarea civilizației”, a spus el.

Magnatul a renunțat la cetățenia taiwaneză după ce guvernul a ales să îi investigheze compania, având în vedere susținerea ideii de unificare a Taiwanului cu China. 

Acesta a anunțat că și-a schimbat opinia după ce a fost martor la represiunea împotriva mișcării pro-democrație din Hong Kong, iar joi a anunțat că și-a redobândit cetățenia taiwaneză și că vrea să fie alături de oamenii lui până la moarte.

„Având în vedere istoricul de atrocități al Partidului Comunist Chinez împotriva propriului popor și a uigurilor, care nici măcar nu sunt chinezi, amenințările PCC nu au făcut decât să aprindă în rândul poporului taiwanez o ură amară împotriva acestui inamic necruțător și hotărârea comună de a rezista”, a mai spus el, potrivit Bloomberg.

Academia Kuma a fost înființată în 2021, după ce populația din Taiwan și-a exprimat dorința de a se instrui pentru războaie de gherilă, autoapărare și măsuri de prim ajutor. În august, Tsao s-a implicat în finanțarea organizației.

După anunțul făcut de Robert Tsao, compania United Microelectronics Corp, pe care a fondat-o în urmă cu mai mult de 10 ani, s-a distanțat de el „Nu are nicio legătură cu United Microelectronics Corp”, a spus el.

Soldați taiwanezi aflați pe o insulă mică în largul Chinei continentale au doborât, joi, „o dronă civilă neidentificată”. Aceasta pătrunsese într-o zonă restricționată, anunța Ministerul Apărării din Taiwan. Tensiunile dintre cele două țări au crescut dramatic în ultimele luni.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum