Kim Jong-un a supervizat testarea unui nou sistem antiaerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un (centru), alături de responsabili militari nord-coreeni Foto: EPA/KCNA

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supervizat testarea unui nou sistem de luptă antiaeriană, a anunţat duminică presa nord-coreeană, pe fondul tensiunilor în creştere din peninsulă.

Potrivit Reuters, care citează agenţia KCNA, liderul de la Phenian a ordonat producerea în masă a noului sistem militar şi amplasarea lui la nivelul întregii ţări.

Totuşi, agenţia de presă nord-coreeană nu a precizat natura exactă a acestui tip de armament şi nici când anume a avut loc testul, însă a relatat că acesta a fost organizat de Academia pentru Ştiinţa Apărării Naţionale, o agenţie aflată pe lista neagră a comunităţii internaţionale şi despre care se bănuieşte că ar dezvolta rachete şi arme nucleare.

În ultimele luni, Kim Jong-un a asistat la numeroase teste cu caracter militar, inclusiv duminica trecută, când a supervizat lansarea unei rachete balistice cu rază medie de acţiune, notează AFP, preluată de dhnet.be.

De altfel, de la începutul anului trecut, Coreea de Nord şi-a accelerat campania de dezvoltare a unei game largi de arme, inclusiv rachete cu rază lungă de acţiune capabile să lovească SUA.

„Kim Jong-un (...) a urmărit noul tip de sistem ghidat antiaerian organizat de Academia pentru Ştiinţa Apărării Naţionale“, a relatat KCNA, adăugând că „acest sistem militar, a cărui capacitate operaţională a fost minuţios verificată, ar trebui să fie produs în masă pentru a fi amplasat în toată ţara (…) astfel încât să strice complet visul nebunesc al inamicului de a controla spaţiul aerian“. 

Totodată, agenţia nord-coreeană a scris că liderul de la Phenian a fost însoţit de responsabilii săi militari, furnizând numele a trei persoane despre care se crede că au funcţii înalte în programul ţării pentru dezvoltarea rachetelor.

Este vorba despre Ri Pyong Chol, fost general al forţelor aeriene, Kim Jong Sik, cercetător experimentat în domeniul rachetelor, şi Jang Chang Ha, şeful Academiei pentru Ştiinţa Apărării Naţionale.

Anunţul făcut de presa oficială nord-coreeană privind testarea acestui sistem de luptă vine la numai două zile după ce Pentagonul a anunţat că va testa săptămâna viitoare interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, tipul de rachetă cu care Coreea de Nord încearcă să se doteze.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!