Israelul lansează un test de alertare prin SMS în caz de atacuri cu rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata israeliană a anunţat lansarea duminică a unui test la nivel naţional al unui sistem de alertare prin mesaje scrise scurte pe telefon destinate să prevină populaţia civilă în caz de atac cu rachete, relatează AFP.

Mesajele scurte, scrise în ebraică, arabă, engleză şi rusă, urmează să fie trimise pe telefoanele mobile personale ale locuitorilor diferitelor regiuni, inclusiv la Ierusalim, Tel Aviv şi Haifa.

În mesaj se spune "Comandamentul apărării pasive, test al sistemului de alertă (pe telefonul) mobil", a precizat purtătorul de cuvânt al armatei într-un comunicat.

Exerciţiul urmează să se desfăşoare între orele locale 8.00 (8.00, ora României) şi 18.00 (18.00, ora României). El va dura până joi, când sistemul va fi testat la scara întregii ţări.

Potrivit presei, acest exerciţiu este destinat să pregătească apărarea populaţiei civile de eventuale tiruri cu rachete sau mortiere lansate de către Iran sau mişcarea şiită libaneză Hezbollah, care ar putea să urmeze unui atac israelian împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Acest scenariu continua să ţină duminică prima pagină a unei mari părţi a presei israeliene.

Cotidianul Yediot Aharonot titrează, astfel, pe prima pagină că Israelul "nu este pregătit" pentru un război cu Iranul, relevând că "jumătate dintre israelieni nu au mască de gaze" sau că "lucrările de protecţie a clădirilor în care se află spitale vor fi terminate abia în trei ani".

Ziarul Haaretz citează, la rândul său, un "oficial israelian de rang înalt" care afirmă că Iranul "a înregistrat progrese în producerea şi adaptarea focoaselor nucleare" pentru rachete capabile să atingă teritoriul israelian.

Israelul, singura putere nucleară - lucru nerecunoscut în mod oficial - din regiune, apreciază că existenţa sa ar fi ameninţată dacă Teheranul ar dispune de bomba atomică.

Iranul neagă că programul său nuclear ar avea scopuri militare, aşa cum îl acuză inclusiv occidentalii.

Statele Unite, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, susţin calea consolidării sancţiunilor împotriva Teheranului, iar vizite recente ale unor oficiali americani în Israel au avut ca scop să descurajeze această ţară să lanseze un atac împotriva Iranului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani