Hamas cere Marii Britanii să fie scoasă din lista grupărilor teroriste. „Decizia guvernului este nedreaptă”

0
Publicat:

Organizația islamistă Hamas a depus o cerere în instanță prin care solicită Guvernului Marii Britanii să fie scoasă din lista grupărilor teroriste.

Steagul Hamas/FOTO: Shutterstock

Războiul dintre Israel și Hamas a început pe 7 octombrie 2023, în urma unui atac al grupării palestiniene asupra Israelului, soldat cu aproximativ 1.200 de morți și 250 de persoane luate ostatice, conform autorităților israeliene.  

Cu toate acestea, Hamas a declarat că nu este o grupare teroristă ci o „mișcare palestiniană islamică de eliberare și rezistență al cărei scop este să elibereze Palestina și să combată proiectul sionist”, potrivit The Guardian.

„Decizia guvernului britanic de a interzice Hamas este nedreaptă, simptomatică pentru sprijinul său neclintit pentru sionism, apartheid, ocupație și epurare etnică în Palestina timp de peste un secol.

Hamas nu reprezintă și nu a reprezentat niciodată o amenințare pentru Marea Britanie, în ciuda complicității continue a acesteia la genocidul poporului nostru”, a declarat Mousa Abu Marzouk, șeful relațiilor internaționale ale Hamas și solicitantul cererii adresate ministrului britanic de interne, Yvette Cooper

Momentan, Ministerul britanic de Interne nu a venit cu un răspuns în urma declarației.

Aripa militarizată a Hamas a fost proscrisă în 2001 de către Marea Britanie, iar în 2021, guvernul a proscris și aripa politică. Guvernul britanic a calificat distincția dintre cele două aripi drept „artificială” și a catalogat Hamas drept „o organizație teroristă complexă, dar unică”.

Dacă o organizație este proscrisă drept un teroristă reprezintă o infracțiune, dar și apartenența la aceasta, manifestarea sau exprimarea sprijinului față de aceasta, precum și purtarea de îmbrăcăminte, transportul sau expunerea în public a unor articole care ar putea trezi suspiciunea rezonabilă că persoana respectivă este membru sau susținător al acesteia.

Echipa legală a Hamas a reprezentat grupul pro bono deoarece ar fi ilegal să accepte plata.

Hamas nu neagă faptul că acțiunile sale se încadrează în definiția largă a „terorismului” în temeiul Terrorism Act 2000. În schimb, observă că definiția acoperă, de asemenea, toate grupurile și organizațiile din întreaga lume care utilizează violența pentru a atinge obiective politice, inclusiv forțele armate israeliene, armata ucraineană și chiar forțele armate britanice”.

Hamas este reprezentat de firma de avocatură Riverway Law, iar avocații declară că „în loc să permită libertatea exprimării, poliția a demarat o campanie de intimidare politică și de persecuție a jurnaliștilor, a cadrelor universitare, a activiștilor pentru pace și a studenților din cauza sprijinului lor perceput ca fiind pentru Hamas”.

Ei susțin că proscrierea este contrară obligațiilor Marii Britanii în temeiul dreptului internațional de a preveni genocidul și crimele împotriva umanității și de a pune capăt ocupației ilegale a teritoriilor palestiniene de către Israel. Se afirmă că Hamas este „singura forță militară eficientă care se opune” unor astfel de acte.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie