„Democraţia pâinii“ ameninţă să răstoarne dictatura de 30 de ani a Sudanului

Preţul pâinii este, din nou, în centrul protestelor din Sudan. Pe 19 decembrie, protestele au început în oraşul Atbara, din estul ţării, după ce guvernul a redus subvenţiile la grâu şi la combustibil, ca urmare a îndemnului venit de la creditorii internaţionali.

Nu a trecut mult până când protestele au devenit mortale şi s-au răspândit în mai multe oraşe importante, inclusiv Omdurman şi capitala Khartoum.

Pentru a potoli revolta, autorităţile au întrerupt conexiunea la internet, au arestat figuri importante ale opoziţiei şi jurnalişti critici şi au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimile în creştere, care strigau „Poporul vrea căderea regimului.”

Violenţa furibundă care învăluie Sudanul ameninţă autoritatea preşedintelui Omar al-Bashir, care a preluat puterea după o lovitură de stat în 1989.

Nemulţumirea privind triplarea preţurilor la pâine arată relaţia delicată dintre cetăţean şi stat şi felul cum acesta din urmă se chinuie să păstreze pacea şi puterea, oferind pomeni sudanezilor. Prin susţinerea subvenţiilor la grâu în schimbul consimţământului politic, Sudanul a exercitat timp de zeci de ani ceea ce profesorul şi cercetătorul tunisian Larbi Sadiki a numit „dimuqratiyyat alkhubz” sau „democraţia pâinii.”

Cercetătorii au descoperit că această practică a pâinii în schimbul păcii, din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu a apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Aliaţii au început să reglementeze producţia de hrană şi procesele de distribuţie în Siria, Egiptul şi Libanul de astăzi, ca manieră de a potoli neliniştea socială. După obţinerea independenţelor statale, autorităţile au naţionalizat morile de grâu şi au devenit din ce în ce mai implicate pe pieţele produselor alimentare, pentru a împiedica presiunea maselor. În timpul perioadei Războiului Rece, guverne ca cele ale Sudanului sau Egiptului au introdus, de asemenea, subvenţii bazate pe modelul economic socialist al distribuţiei centralizate de pâine, pentru a menţine ordinea.

„Pâinea, în Sudan, ca şi în Egipt, se numeşte <<aysh>>, cuvântul arab pentru ‘viaţă’,” spune Ismail Kushkush, jurnalist care a scris numeroase materiale bazate pe analizele sale privind Sudanul şi Africa de Est. El a adăugat că guverne succesive au ezitat mereu să elimine subvenţiile. Însă atunci când au făcut-o, deseori au stârnit „revolte ale pâinii”, care au condus la numeroase violenţe şi decese. În Sudan, astfel de evenimente au avut loc în 1996, 2012 şi chiar şi la începutul anului 2018, când oficialii au redus subvenţiile pentru importurile de grâu.

Scenarii similare s-au desfăşurat şi în ţara vecină Egipt, în 1977, 2008, 2011 şi cel mai recent în 2017, când oficialii au redus numărul destinat de pâini de la 4.000 la 500 pe brutărie. „Revolta pâinii” din 1988, care a zdruncinat Algeria, a dus la moartea a 500 de oameni.

Valul actual de furie este şi o consecinţă a deficienţelor creşterii economice, spune Zachariah Mampilly, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Vassar, potrivit Quartz. Cu o populaţie tânără, oraşe care se urbanizează rapid, economii în creştere şi o prăpastie enormă între cetăţenii de rând şi conducătorii lor, mulţi oameni continuă să trăiască pe pielea lor inegalitatea profundă.

Având în vedere că partidul de guvernământ şi-a exprimat intenţia de a susţine candidatura lui Bashir din 2020, profesorul Mampilly spune că există „o respingere puternică a ideii care sugerează că tot ceea ce Bashir trebuie să facă pentru a rămâne la putere este să reintroducă subvenţiile pentru pâine. Există un sentiment puternic care spune că aceasta ar fi o mişcare cinică şi e puţin probabil ca ea să satisfacă cererile protestatarilor, la punctul în care ne aflăm.”