Cum se poate trăi în Irak cu spectrul atentatelor teroriste?
0Departe de o acalmie, Al Qaida a ucis circa 100 de irakieni într-o singură zi. Cum se poate trăi cu spectrul atentatelor-sinucigaşe? Ediţia FP România din martie/ aprilie a publicat câteva dintre dramaticele amintiri irakiene ale ambasadoarei Simona Miculescu. Completări.
Am să răspund exclusiv din prisma experienţei mele de un an şi jumătate în Irak (2006-2007), experienţă traită la maximum de intensitate şi tensiune şi povestită cu parcimonie, din diverse raţiuni - de la cele de securitate până la cele politico-diplomatice. Se poate... supravieţui sub spectrul atentatelor sinucigaşe!
Mai citiţi şi:
Problema este că aceste atentate reprezintă doar un segment - desigur, extrem de sângeros - din multitudinea de pericole şi dificultăţi cu care se confruntă irakienii. În afară de carnagiile pe care le puteţi vedea pe ecranele TV, fiecare zi este marcată sonor de explozii, tiruri de mitraliere şi spaimă...
Răpiri şi execuţii
Cuvintele-cheie ale unei zile „obişnuite" sunt: ameninţări, răpiri, execuţii, atentate sau bătăi crunte. Cel mai cumplit aspect al vieţii irakienilor este, deci, lipsa de siguranţă. În orice clipă te poţi trezi în casă fie cu răpitori care îţi iau un membru al familiei şi ţi-l înapoiază (viu sau mort) contra unei sume considerabile.
Această practică este un modus vivendi. În orice clipă te poţi trezi în casă cu un insurgent care îţi ordonă să părăseşti casa pentru totdeauna în maximum două ore, altfel toată familia va fi ucisă.
Când îţi iei rămas bun de la copilul care merge la şcoală, de la soţia care merge la piaţă sau de la soţul care se duce să caute un loc de muncă nu ştii niciodată dacă o faci ultima oară în viaţă. Lipsurile sunt de tot felul - alimente, apă, curent electric (în condiţiile în care, de exemplu, e greu de rezistat vara fără aer condiţionat la peste 50 de grade Celsius la umbră). Atentatele se întâmplă des, dar aceste chinuitoare realităţi se întâmplă în fiecare clipă, afectează viaţa irakienilor în fiecare zi...
Şi totuşi, irakienii merg mai departe
Motivaţia lor majoră rămâne, însă, speranţa că îşi vor putea reconstrui din temelii ţara şi îşi vor putea ajuta familiile să aibă o viaţă mai bună, deşi absolut fiecare familie este marcată de cel puţin o tragedie... Este absolut impresionant să vezi că, după ore nesfârşite de verificări minuţioase la diverse filtre, după toate pericolele înfruntate ca să vină la birou, apăsaţi de toate grijile supravieţuirii, energia lor de a munci şi de a construi zi de zi Irakul de mâine este nealterată şi vibrantă...
În mod ciudat, te obişnuieşti cu tot, inclusiv cu atentatele sinucigaşe sau cu atacurile cu mortiere pe care le-am trăit din plin cât am stat acolo. Te obişnuieşti să îţi iei toate precauţiile, dar te obişnuieşti şi cu gândul că soarta ta este în mâna divinităţii/ destinului, mai mult ca oricând!
Viaţa ca un cadou
V-o spun cu toată onestitatea: nu m-am simţit niciodată atât de neputincioasă ca atunci când mă cuibăream într-un colţ al trailerului acoperit cu patru straturi de saci de nisip, aşteptând să văd dacă mortierele cad sau nu pe mine, aşteptând deci să văd dacă Dumnezeu decide să mă ia sau nu... Cea mai importantă lecţie pe care am învaţat-o din această experienţă dură este că, practic, cel mai mare cadou în viaţă este viaţa însăşi.
Nu realizăm acest lucru decât în situaţii limită - în momentele dintre viaţă şi moarte generate fie de boli grave sau de medii alienante, precum cel irakian... Din păcate, în loc să celebrăm viaţa şi s-o preţuim, ne pierdem prea adesea timpul cu mărunţişuri meschine şi resentimente...
Pentru întreaga comunitate internaţională, Irakul este o lecţie dureroasă, din care trebuie cu toţii să învăţăm ca, odată cu intervenţia pentru a pune capăt unei dictaturi, să dezvoltăm programe de reconstrucţie a unei societăţi democratice, capabile să supravieţuiască singură.
Mai citiţi în revista FR România:
Politică globală, economie și idei
-Almanahul Al Qaida ll Ce nu poate Internetul ll Invazia centenarilor ll Cultul mexican al morţii ll Alimentele integrale nu ajung la toată lumea
-Idei şi tehnologii de peste 20 de ani
Moldova europeană
Dosar FP: Vorbiţi româno-rusa? Ce expertiză poate veni de dincoace de Prut. Dorim unirea şi cu Transnistria? Aterizarea investitorilor români în presa moldovenească: democratizare sau tabloidizare. Autori: Ovidiu Nahoi, Ion M Ioniţă, Răzvan Buzatu, Adrian Cioroianu, Stela Popa
Imposibila pace
De ce n-au putut Statele Unite să rezolve chestiunea palestiniană. Amintirile unui actor din culisele negocierilor tripartite. Se mai poate face ceva? Opiniile lui Zbigniew Brzezinski, Saeb Erekat, Yossi Beilin sau Dov Weiglass, consilieri ai americanilor, israelienilor
şi palestinienilor.