Cele mai puternice ţări ale lumii: Locul ocupat de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

În 2019, podiumul celor mai puternice ţări din lume rămâne neschimbat în raport cu anul precedent, arată clasamentul tradiţional pe această temă al publicaţiei US News&World Report.

Revista americană US News&World Report a publicat clasamentul celor mai puternice ţări ale lumii în 2019.

La fel ca anul trecut, podiumul este asigurat de trei ţări: Statele Unite (1), Rusia (2) şi China (3).

Printre primele zece cel mai puternice ţări mai figurează Germania (4), Marea Britanie (5), Franţa (6), Japonia (7), Israel (8), Arabia Saudită (9) şi Coreea de Sud (10).

US News&World Report include 80 de ţări în acest clasament, făcându-le o scurtă prezentare din punct de vedere istoric, geografic sau economic.

Printre aceste ţări face parte şi România, plasată pe locul 70, după Republica Dominicană (69). Ţara noastră este urmată de două dintre vecinele sale: Ungaria, pe 71, şi Bulgaria, pe 73. Alte două ţări vecine importante ale României se află pe locuri mai bune: Ucraina pe 39 şi Serbia pe 52.

Acest clasament face parte dintr-un top general, în care mai sunt incluse criterii precum calitatea vieţii, influenţa culturală sau încurajarea afacerilor.

România se află pe locul 62 în acest top general, în scădere cu opt poziţii faţă de anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul