Zelenski merge miercuri în Turcia pentru a relansa negocierile de pace cu Rusia. Anunțul Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va merge miercuri, 19 noiembrie, în Turcia pentru a încerca să relanseze negocierile cu Rusia privind încheierea războiului, în timp ce Kremlinul anunţă că nu va trimite reprezentanţi la întâlnire.

Zelenski merge miercuri în Turcia pentru a relansa negocierile de pace cu Rusia FOTO: Profimedia

Aflat marţi în Spania, Volodimir Zelenski a declarat că intenţionează să se ducă miercuri în Turcia pentru a încerca să relanseze negocierile de pace cu Rusia. Potrivit unei surse turce, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, va veni şi el în Turcia miercuri şi se va alătura discuţiilor planificate cu preşedintele ucrainean, transmite News.ro.

Ne pregătim să relansăm negocierile şi am elaborat soluţii pe care le vom propune partenerilor noştri. A face tot posibilul pentru a aduce mai aproape sfârşitul războiului este prioritatea principală a Ucrainei”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a precizat pe X că, în vizita sa în Spania, are întâlniri pregătite de ceva vreme: „Ne aşteptăm ca o altă ţară puternică să-şi sporească sprijinul, ajutându-ne să protejăm vieţi şi să ne apropiem de sfârşitul războiului. Ne străduim să ne asigurăm că întâlnirea cu prim-ministrul Pedro Sánchez va duce la acorduri care ne vor da mai multă putere. În fiecare zi, Ucraina ar trebui să aibă rezultate în relaţiile sale cu partenerii”.

Zelenski a adăugat: „Mâine (miercuri, 19 noiembrie - n.r.), voi avea întâlniri în Turcia”, menţionând că se fac eforturi şi pentru restabilirea schimburilor de prizonieri de război. Ultimele discuţii faţă în faţă între Kiev şi Moscova au avut loc în iulie, la Istanbul.

Ucraina şi Rusia au purtat mai multe runde de negocieri la Istanbul, care au condus la schimbul a mii de prizonieri şi rămăşiţe ale soldaţilor morţi, însă nu s-a înregistrat niciun progres în privinţa încetării focului sau a încheierii războiului, care durează de aproape patru ani.

Kremlinul nu va participa la discuţiile din Turcia

Reprezentanţii ruşi nu vor fi prezenţi la negocierile programate pentru 19 noiembrie în Turcia, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov: „Nu, mâine (miercuri - n.r.) nu vor fi reprezentanţi ruşi în Turcia. Deocamdată, aceste contacte au loc fără participarea Rusiei”.

Peskov a adăugat că preşedintele Vladimir Putin rămâne deschis la discuţii cu SUA şi Turcia privind rezultatele negocierilor. Trimisul special al lui Putin, Kirill Dmitriev, nu va participa nici el la întâlniri, potrivit unei surse apropiate, care a menţionat însă că Dmitriev a purtat discuţii „foarte productive” cu Steve Witkoff în perioada 24-26 octombrie în Statele Unite.

Turcia, stat membru NATO cu relaţii cordiale atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina, a fost principalul loc pentru negocierile ruso-ucrainene începând din 2022. Diplomatica a stagnat însă în ultimele săptămâni, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a sancţionat luna trecută marile companii petroliere ruse Lukoil şi Rosneft, ca răspuns la ceea ce el consideră blocarea negocierilor de către Moscova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie