Uniunea Europeană îndeamnă Portugalia „să menţină ritmul reformelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană a cerut luni seară Portugaliei să îşi menţină ritmul reformelor, după demisia surpriză a ministrului său de finanţe.

„Portugalia se apropie de ultima etapă a programului său“ de ajustare economică, a subliniat într-un comunicat dat publicităţii comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.

„S-au făcut multe pentru consolidarea finanţelor publice, reinstaurarea stabilităţii financiare şi adoptarea reformelor structurale în favoarea competivităţii şi a creării de noi locuri de muncă“, a adăugat el.

„Mai sunt însă provocări importante, iar necesitatea de a reduce rata foarte înaltă a şomajului nu este cea mai mică“, a continuat Rehn.

„Este motivul pentru care este esenţial să fie menţinut ritmul reformelor şi să se acţioneze pentru extinderea sprijinului acordat programului, fapt ce ar spori încrederea internaţională în reuşita acestora obiective“, a dat el asigurări.

Ministrul portughez de finanţe, Vitor Gaspar, unul dintre arhitecţii planului de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro şi susţinător înfocat al austerităţii bugetare cerute de creditorii internaţionali ai acestei ţări, a demisionat luni din funcţie

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi